Să ne-amintim Duminica!

Atenție: acesta este un post despre biciclete.

Cu flori în păr, flori pe fuste, flori în coșulețe. Biciclete colorate, pantofi colorați, pălării și eșarfe colorate. Zâmbete strălucitoare, buze roșii, bucle și breton în vânt. Miros de parfum, ochelari de soare, bluze fine.

Ne-am adunat în curte la BiCiclop. Le-am cunoscut pe fetele de la HotCity și am cunoscut-o într-un final personal pe Anurim. Am probat Gazela pe care mi-o recomandase Ionuț, am tras câteva poze și am pornit. Nu mă așteptam să văd atâta puzderie de fete în Piața Revoluției. Văzusem baloane galbene la orizont și mă speriasem c-o să fie SkirtBike boicotat de vreo manifestare politică. Nu, nu. Totul era acolo unde trebuia: soarele sus pe cer, zâmbetul pe buze, poliția pe poziții.

Și-am început să pedalăm și să clincăim din sonerii și să oprim lumea pe stradă. Mașinile n-aveau voie “până nu trecea coloana”. Ne-am răcorit c-o limonadă la Cărturești. Și ce-a mai fost s-a scris sau e istorie.

Abia aștept să primesc cadoul de ziua mea! 🙂

*credit foto: Ionuț Tarcea

Ce-ți lipsește?

Pentru ăștia ca mine, adică oamenii născuți și crescuți printre munți, viața în comunitatea urbană ce sare de un milion de locuitori poate fi uneori chinuitoare. Ce-mi lipsește:

-cântecul cocoșilor dimineața.

-cafeaua pe terasă, pe verandă, în gang, cu dealurile verzi înaintea ochilor și soarele de-o suliță pe cer.

-mirosul de rufe întinse pe sârmă în curte.

-să pot să ies din curte și în zece minute să fiu în vârful dealului, de unde să pot privi trei sate.

-balconul de la Piatra Neamț, pădurea din spatele blocului, pârâul din față, Gospodinele de unde vezi orașul, terenul de tenis, urcușul spre Colibe

-să iau bicicleta lui bunicu și după patru kilometri să bat în portița vară-mii.

-să mă scald în Moldova.

Vouă ce vă lipsește la oraș?

Vinerea la 7.

Azi dimineață am reușit performanța să mă trezesc la 7. Zic performanță ca să îmi subminez puterea, că de fapt n-a fost deloc greu. Așa mi-am dat seama că am soare la mine în cameră numai până la 8:00. Așa am reușit să ies din casă mai devreme decât de obicei, înainte ca nenea de la colț să-și așeze arbuștii spre vânzare, înainte ca doamnele de la Igiena să-și fi terminat cafeaua și Ring-ul de citit, înainte ca lumea care începe munca la 10 s-o taie spre serviciu.

Așa am văzut cum se deschide mic.ro, cât de meticulos mătură tipul ăla în fața prăvăliei, cât de amuzanți sunt bărbații care au avut o noapte mai grea și-și beau cafeaua la dozator în fața chioșcului de cartier când se uită după fundul un pic “augmentat” al tipei care merge în fața mea. Și uite că-i 12 și simt c-am trăit o viață 🙂

Mi-ar plăcea să plec în weekend undeva la munte și să prind când se “crapă” de ziuă. Când eram mai mică și mergeam la cabane la majorate prindeam prima rază a soarelui înainte să mă culc. Eh, vremuri.

Să trăiț`, dom` manager!

Ieri v-am cam lovit în plex cu postarea despre femeile frumoase care se perindă la birou, așa-i? Care mai de care m-ați abordat, ba pe messenger, ba pe Facebook: Băi, Anne, sunt într-o situație identică! 🙂 Mi-a plăcut să-mi dau cu părerea vis-a-vis de office crush-urile voastre.

Azi se îngroașă gluma. Am primit un docoment ofițiel de la Dragoș Butuzea. Pe care-l puricăm împreună, da?

Titlul docomentului zice așa: Femeile sunt mai “manageri” decât bărbații. Pwâm-pwâm-pwââm! Da, bărbate, închipuie-ți că jubilez 🙂 Eu, femeia, sunt mai boss decât tine. N-o zic cercetătorii americani sau ăia islandezi, e studiu pe bune, realizat de compania Result Development pe 110 manageri români din 35,5% companii naţionale şi 64,5% multinaţionale. Capisci, da?

Vorba lungă, sărăcie. Să privim POZA

La ce te iau, așadar? La Comunicare (adică mă ajută gura asta mare de care te tot plângi tu), Leadership (coordonez mai eficient și sunt mai impozantă ca purtătoare de fustă), Obiectivitate și Imparțialitate (să n-aud că Femeile-s sensibiloase și subiective!), Luarea deciziei (adică țac-pac, așa facem!) și People Oriented (mămoasă, drăgăstoasă, așa cum m-ai cunoscut în peșteră). Acum ai să te aperi și-ai să vociferezi că n-oi fi la fel de motivată și determinată ca tine. Ei, las, un procent coloșa, nu moare nimeni. Acuma nu fi mârșav să zici că n-oi fi integră sau compententă, că-ți dau docomentul!

Lăsând gluma și bravada la o parte, găsiți concluziile cercetării  aici și mai vorbim.

Cum supraviețuiești la birou lângă o femeie frumoasă

Sau până unde dai frâu liber gesturilor ce curg firesc între un bărbat și o femeie care se plac și unde începi să te cenzurezi.

Zicea azi un băiet pe Twitter: “Aviz bărbaților. Nu angajați sau colaborați cu femei frumoase. E ca și cum ai fi în Sahara iar cineva varsă în fața ta o sticlă de apă”.

Problemă: ai la birou o fată tare simpatică de care ai nevoie că-și face treaba foarte bine. Îți place de ea în moduri ce depășesc aria fișei de post. Nu e vina ei că-i așa dragă și dulce și când mai are și idei bune mai că-ți vine s-o iei în brațe și s-o plimbi în fața angajaților ca pe-un trofeu. No, No, No, drop that thought!

Soluție: nu există. Cel puțin în opinia mea acum. Te cenzurezi și gata. Nu poți s-o dai afară că nu merită. Și ce faci apoi? Vine alta, că tot sunt femei frumoase-n lume. Mai ales în Ro, cu 8 femei la un bărbat. Și ce-o să devină țara asta? O țară de frumoase care stau pe tușă în timp ce femeile mai puțin înzestrate fizic fac bani?

Și nu te gândi că puteți avea o relație. Pentru că nu poți. O să se termine urât pe ambele planuri. Că știi c-așa o să fie.

Cuplurile trebuie să fie cupluri. Nu te vezi zilnic la birou cu femeia cu care împarți patul și o iubești până ți se scurge nisipul în clepsidră decât dacă ești vreun extraterestru. Și ți-o zice o femeie. Eu dacă l-aș vedea pe-al meu și acasă și la birou cred că l-aș fugări dintr-un loc sau din celălalt.

Fuck friends? Taci, mă! O fi bine, nu zic nu. Și a doua zi cine mai ascultă ordine profesionale? Și cine se gândește numai la spatele ei arcuit peste tine? Și zici că doar o dată? Da, așa au crezut și colegii tăi. Că se va întâmpla doar o dată și ți-o scoți din sistem. Și ea își pierde din credibilitate și tu îți pierzi din reputația de șef.

Singurul avantaj pe care-l văd: prezența unei femei frumoase la birou te ambiționează și te face un bărbat mai bun pe plan profesional. Să-i arăți că poți, cât faci, cât duci. Plus că reduce din stress. Vă mai zâmbiți, te gândești ce bine-i stă azi în rochia aia, mai ieșiți la o cafea să discutați business, mai trece ziua.

Nu te panica, nu e grav și se întâmplă peste tot. Dar dacă vrei să meargă, don`t mix.

Pică pe Duminică

Nu am absolut nicio problemă cu Lunea. E activitate, e fresh, e agitație, îmi place! Dar DUMINICA, pfuai, duminica e mereu ziua aia moartă. Ziua în care nimeni nu răspunde la telefon că se reface după sâmbătă. Ziua care începe după prânz. Ziua care are activitate aproape zero pe blog, Twitter, Facebook.

Ce-i bun la Duminică: light traffic-ul de pe marile bulevarde. În rest e lene, nu ai voie să speli rufe dacă ești creștin cu acte în regulă, nu poți face nici curățenie în casă. Duminica stai și-ți faci mâncare pentru toată săptămâna sau mergi în vizită. Sau lucrezi la proiecte. Asta dacă nu dormi ca porcu până la cinci după amiaza.

Duminica mai e și ziua aia în care pleci din weekend. De la Brașov sau de la Constanța. Spre București. Și o petreci probabil pe Soarelui.

Nu-mi place Duminica.

Super, scumpo!

Mi s-a luat de ticurile verbale dobândite în urma episoadelor din Roboței! Zău! Stăteam acum dimineața și-mi savuram cafeaua pierdută în acoperișul găurit al casei abandonate de vis-a-vis și-o aud pe Simona cu un Super, scumpo! că tocmai îi ieșișe un calcul la proiect. Și-am realizat c-a fost ultimul Super, scumpo pe care eu am să-l înghit. Și să nu înțelegeți greșit, la noi la 49 e nebunie mare cu replicile din Robotzi. Suntem patru fete care se înțeleg numai din replicile-cheie ale acestui mini-serial animat.

Dar mie atât mi-a fost. Așa mi s-a întâmplat cu Nu știuuuu, nu știu d-astea sau cu melodia de la Cataracts de când mi-am pus-o ringtone. Suprasaturare! Și nici nu mi-a plăcut deloc, dar deloc episodul ăla cu moartea, deși îi apreciez tare pe creatori.

Acestea fiind spuse, aud un Super, scumpo! la bucătărie și o tai la laptop să mă pun pe scris. Dar, îmi zic, înainte să aștern pe foaia asta virtuală just another Robotzi diss, am zis că tastez creativemonkeys.com și să trag un ochi și peste noua apariție. Și, ce să vezi? Nu mă zgâriam eu destul că n-am ajuns la Pirații din Caraibe! S-a făcut și F.O.C.A pirat!

Ca animație mi-a plăcut mult. Și harta avea niște nume ce mi-au amintit de hashtagul #geografiedistractiva 🙂 Insula Savarin! Yum! Și da, au preluat niște Puți-Puți că a prins bine Bumpți-Bumpți, dar all in all e un episod ce mi-a potolit înverșunarea.

Dar Super, scumpo să nu mai aud!

Ipohondria.

Știu că sunt guralivă și vă comunic cam tot ce fac și dreg. De fobia mea legată de fluturii de noapte cred că știți de aici. Și de columbofobie poate. Dar de ipohondrie știți? Sunt ușor panicabilă în ceea ce privește starea mea de sănătate. Dacă mă doare o măsea, gata, fac cancer la creier și o să-mi taie și urechea. Dacă mă doare mâna dreaptă c-am dormit cu ea sub cap, gata, am artrită. Și tot așa.

Vă imaginați cam prin ce-am trecut acum două zile când m-au apucat niște dureri crunte în dreapta jos, față și spate – ca pentru service auto m-am exprimat aici. Credeam că m-oi fi dereglat de la curent și că-mi trece cu pastilele preferate: Ketonal. Dar nu. Nu trecea și nu trecea. Am răbdat eu până pe la vreo 10 seara când m-am așezat în pat înspre a paraliza. Complet. Spasme. Durere de-ți dau lacrimile. Nu mișcam. Se instalează panica. Am început să transpir gândidu-mă la tot ce-i mai rău. Și-am sunat la 112.

A venit un nene arab care mi-a tras o injecție dureroasă în derriere, după ce s-a chinuit să găsească o venă funcțională în mâna mea de copil de lumea a treia. Diagnostic: colică renală. Pfiii, și eu care credeam că-i cancer și că trebuie să-mi scot cel puțin un rinichi și un ovar. Toate ca toate, dar a fost primul meu apel la Salvare. Și-a fost la timp.

Gentleman la București

Nu știu ce-ați făcut voi ieri, dar eu am fost la ceea ce s-a anunțat a fi Cel mai mare concert reggae al anului, și anume Gentleman la București. Iubesc muzica reggae, e primul gen de muzică de care m-am îndrăgostit, dar pe Patrice nu-l dau pe niciun Gentleman! 🙂

Pentru că am fost în Jah Staff vă spun cum s-a văzut de pe partea astalaltă, a organizatorilor.

Unu la mână: Gentleman e un om tare bun. Și simplu și modest. În caz că nu v-ați holbat îndeajuns la afiș până să te penetreze privirea lui blândă, vă zic că așa e și face to face. De la discursul de pe scenă: We live to fast, hai să ne mai oprim să respirăm, să ne bucurăm de viață – chestii d-astea liniștitoare, dom`ne, care îți mai trimit câte-o senzație pozitivă, la faptul că nici nu se adunase bine lumea și artistul se plimba zâmbitor printre noi, ăștia care puneam brățări. Am fost să-mi iau apă și am trecut pe lângă Gentleman fără să mă prind că-i el 🙂 Nicio figură, nicio gardă de corp, tot un zâmbet și un cuvânt bun. Am stat backstage înainte să urce pe scenă, l-am văzut cum se pregătea, apoi am stat cu fotografii pe buza scenei și m-am retras sus, la scaune, ca să mă bucur de un view ca de Arene Romane.

Mi-a plăcut mulțimea. Foarte civilizată. Reggae really brings people together și-i calmează. Era ceva în aer, ceva foarte fain. Nu vreau să fac recenzie de concert, o să curgă.

Un inside fact simpatic legat de invitații lui Pacha Man – Haarp Cord (Sișu, Cedry2k și Dragonu) – artiști care înregistrează la studioul unde lucrez și eu, Unic Studio București (sămălaud!): când au intrat pe scenă era mare agitație în public și mă întreabă cel ce urma să aflu că era toboșarul lui Gentleman: is this a well-known artist? – într-o engleză cu puternic accent german (mulțumesc rădăcinilor nemțești!). I-am răspuns că da, a new band with four well-known hip-hop artists from Romania.

Plus că negresa aia cu pantaloni roșii care cânta – era a lui, mă! 🙂 Și-o iubea în culise, am văzut io! Și-o să revin cu poze oficiale.

Șuetă de salon.

De salon de cosmetică. Beauty parlour. Zi-i cum vrei.

N-am fost niciodată o fată de salon. De salon dintr-ăsta de care vorbim. Dar fată, ascultă la mine: vine o zi când o vizită la cosmeticiana TA (da, aici e mult de povestit, despre construitul relației cu tanti care te pensează, epilează, masează, curăță, lustruiește) echivalează cu o ședință la terapeut. Psiho-terapeut.

Te întinzi pe patul ăla, închizi ochii și nu mai auzi decât respirația Cristinei și firele de sprâncene smulse. Și apoi te masează cu niște chestii bine-mirositoare și te întreabă: Și, ce-ai mai făcut?

Și cu ochii închiși, cu ideea că o să ieși de-acolo strașnică și răchitoare, începi să-ți verși oful. Și-i bine! Mai că i-ai lăsa bacșiș pentru asta. Și îți povestește și ea la rândul ei. De viață, de familie, de soț, de copil, de clienta dinainte, de ailaltă moldoveancă, de aia care apare la televizor, de ăla care vine o dată la două săptămâni, etc.

Așa că, din când în când, nu numai când știi că tre să-ți pice vreo partidă, mai mergi la salon. For the sake of the therapy 🙂