Archive for November, 2010

Bling masculin.

Bling bărbătesc

Nu ştiu câţi dintre voi consideră că un bărbat are mai mult stil dacă poartă bijuterii. Da, în categoria asta intră şi ceasurile, dar părerea mea e că aici nu poţi da greş nici măcar cu un ceas de plastic cu Mickey Mouse. Scriu serios, piesa asta ar spune despre tine că eşti un tip simpatic, haios sau că ai fi rămas vreun copil (chestie destul de incitantă pentru unele femei, alea de vor să fie mămici pentru jumătatea lor) sau măcar ar ridica nişte întrebări. Şi am mai zis că dacă femeile au întrebări, vor cere răspunsuri. Deci le-ai atras atenţia.

Ceasurile sunt cele mai faine accesorii inventate vreodată (şi eu chiar port un ceas bărbătesc). Discuţia nu se va învârti în jurul acestor accesorii sofisticate, ci vreau să îmi spun propria părere despre celelalte bijuterii pe care le poţi purta ca bărbat, fără să dai în ridicol sau să stârneşti reacţii contradictorii când ieşi pe stradă. Singura idee pe care trebuie s-o reţii înainte să citeşti mai departe e legată de abundenţă: Dacă porţi mai multe bijuterii decât mine nu ai făcut decât să te sinucizi social.

 

Less is more zice o vorbă dintr-altă limbă. Nu purta câte trei lanţuri deodată doar pentru că unul e de la mama, altul de la iubita şi altul e adus din Germania de „frăţiorul” tău. Un lanţ subţire cu un pandantiv care nu sare în ochi, o lucrătură clasică, un semn zodiacal, un simbol care are însemnătate pentru tine nu deranjează pe nimeni. Bine, atâta timp cât nu îţi ţii cămaşa desfăcută şi când mergi ţi se prinde de părul de pe piept.

Inele: verigheta (dar aici nu mai ţine de tine, aşa-i? J) sau dacă eşti muzician şi ai un statement poţi opta şi pentru un inel mai masiv. Personal nu îmi plac inelele la bărbaţi. La fel cum nu îmi plac cerceii în ureche. Unless you’re a RockStar, nu alege cercei în sprânceană, limbă, sfârcuri sau alte locuri mai mult sau mai puţin vizibile.

Brăţările: Nu e sfârşitul lumii dacă porţi o brăţară, atâta timp cât nu o porţi o dată cu ceasul. Personal îmi plac brăţările din piele sau împletite din diverse aţe de culori diferite.

 

 

Stejarii la Mondiale!

 

 

 

 

 

 

 

Azi a fost foarte important. Ne-am calificat la Mondiale! Şi când spun NE-AM înseamnă că, pe lângă falnicii Stejari, şi Mache şi Vlad Dulea (care-s deja barzii sportului şi care ne-au băgat în cap O pădure de stejari/ Braţe tari şi inimi mari!) şi Chinezu şi tu şi eu şi toţi bloggerii care au hotărât să se implice în promovarea acestui minunat sport (mai ţineţi minte când ne învăţa rekinoo rugby în curtea Federaţiei?).

Am stat două ore cu sufletul la gură, ne-a ţinut de cald un banner imens pe care sper că l-au văzut băieţii şi că le-a crescut inima, ne-au ţinut de cald zâmbetele din tribune şi valurile sincronizate de-un stadion întreg, gândul că s-a jucat cu casa închisă şi fiecare eseu, fiecare transformare, fiecare încurajare “Hai, ţine-l, bine, hai băieţii, încă puţin!”

Ne-am calificat la Mondiale. În sfârşit ceva demn de consemnat pentru români. Speranţa că o să plângem de bucurie la imn şi n-o să ne mai gândim, cum s-a zis azi şi pe teren, la Wake up, Romania, ci la O pădure de bărbaţi, care nu pot fi blocaţi! 🙂

Mulţumesc prietenilor din blogosferă că împărtăşim bucuria asta.

just a girl that listens to Hip Hop

“Nu ma asteptam sa asculti asa ceva” sau “Wow, dar nu e prea agresiv?” sau cel mai simpatic verdict dintre toate: “Te-ai dilit!”. Băi, nu. Nu m-am dilit nici în ultimul an, cu atât mai puţin în ultimele trei săptămâni, de când ascult zilnic (şi când zic Zilnic, păi zilnic e) albumul lui DOC, Scăpat de sub control.

Şi dacă-mi zici că m-am dilit, prea bine. Oricum nu îmbrăţişez eu normalitatea ca pe-o soră şi-acu că am intrat în horă, joc. Nu se vrea a fi o recenzie, nu ştiu să fac recenzii de album. Nu se vrea a fi recomandare, nu am ascultat foarte mulţi alţii ca să mă apuc să vorbesc în termeni de cunoscător (ce am auzit de pe la noi: Cedry2k – despre care o să şi scriu în cele ce urmează, Vexxatu Vexx – Soldatu` Vexx m-a trimis să vizitez Grădina Japoneză şi m-a învăţat să nu zgârii platanu, arbore ocrotit, băgasem şi Zale – Atelier de Chei Verbale şi să nu fie cu supărare, dar nu disting între Mike Diamondz şi Yolo – ca timbru vocal şi Veritasaga şi CTC şi mai ziceţi voi. Mai ascult şi NAS şi Blanos şi  Wu Tang şi Cunninlynguists şi mai ziceţi voi).

Vorbim acum despre DOC. Despre cum am stins lumina în cameră, m-am trântit în pat şi îmi înfund căştile în urechi. “muzica asta nu-i pentru omu de rând”, “nu-i cea mai bună, da-i a noastră” şi adorm. Şi dimineaţă deja cânt în minte: E muzică, făcută “să te trezească, să te pişte”, şi vine flow-ul lui Cedrea şi zice apăsat de nenorocita asta de muzică.

Şi ca să mă dau jos din pat trebuie să mă fac c-o ard agresiv. Şi-aşa îmi sare somnu, şi-aşa mă supăr că şi-a găsit “câte unu d-ăsta mic, a pus rap-u` pe cric” Ha-Ha-Hahaha m-am spĂlat şi pe dinţi şi-am citat. Şi-o iau spre 66, spre birou şi ascult şi ştiu că “Am chestii mari în cap – planuri cum să mă scot pe viaţă/ Şi tu ai chestii mari în cap – chelie, în rest mătreaţă” şi-s aia care dă uşor din cap şi se încruntă şi se îmbrânceşte doar un pic până-şi găseşte locul pentru a asculta exact cinci track-uri cât timp parcurge cele şase staţii. Sau şapte.

Şi dacă mă întreabă cineva ce dracu` ascult, îi zic Nu ştii? pe “DOC, la restu le-au zis MC”. “Te rog, gândeşte şi tu, fii pe frază” i-am zis unui amic ce-a venit în weekend şi-am bucătărit şi i l-am servit pe DOC, Regulamentu. carevasăzică Că mă-ntrebase ce-i cu asta şi-am sfătuit amicul:  “Deschide ochii mari, nu-i mai miji, cască urechea”. Că ştiu că tare vă mai place “Pagal, Cream, io bag alt film” şi-apoi da, m-am dilit. M-am dilit că nu mai ascult rimele de rahao ce rulează pe teve, aş vrea şi io s-o ard cu CBR 🙂

Şi chiar dacă n-am cu cine să învârt micu pe grătar sau să pun publicu` pe jar, dar ştiu de una singură să le descifrez, să le încheg, să le-nţeleg şi să le dau mai departe. Şi văd “cu ochiul liber sute de mii de linii subţiri”,  (Linii subţiri, Cedry2k).

Şi dacă ies din transă şi mă uit în jur îmi vine iar să-njur

“De parcă tot ce mai lipsea în oraşu’ ăsta plin de praf
E înc-un kinder praf, neintegrat,
Care vinde praf neîncetat” că toţi vă daţi dealeri ca să ameţiti căţelele în club. Îmi pare rău, frate, io beau doar suc.

Şi-acu They wanna know if we still got it. Şi-aici îmi place cum schimbă Deliric1 ritmul, nu vă zic decât “Ia un loc şi fii atent la film, că-ncepe!”.

PS: Dacă nu-ţi place mesaju, tati, măcar ascultă albumu că dă statusuri faine pă Feisbuc dacă nu le dai cu citat. Şi-ţi dă lumea laic dac-o zici pe-aia lu` Doctoru`, că nu ştie prea multă lume de el. Cedrea ar zice că-l doare-n p**ă, “Şi asta pentru că nu-s vreun guşter să-mpuşc un public de puşti înguşti. Sunt genul ce muşc din public”. Are şi el lansare acu, pe 5.

Deci, DOC ce faci? Eminent la materia flow. “Nu mai fug pe beat… şi stau bine pe tobe ca pe canapele de piele”.

Închei cu: Când vreau tăcere, de ce ţipă femeia asta?
Simte durere sau de ce ţipă femeia asta?
E de plăcere sau de ce ţipă femeia asta?
Dar asta e, vere,
văd orice tipă-n femeia asta.

Şi la mine-a rupt tiparu`. Gata, noapte bună, care aveţi vreo ieşire, băgăm Piesă de Dans!

Postu` ăsta îl dedic iubitului meu, care m-a învăţat să-mi placă s-ascult rap, să înţeleg, să-mpart şi să nu mă confund cu pleava muzicală.

O baba mica. Sau Supergranny

Supergranny merge cu copyright la Stefan Murgeanu.

Azi dimineaţă, iar 66. O babă mică, mică de tot căra nişte treburi şi voia să urce în deja-renumitul autobuz. Cum la Obor se răstoarnă căruţa cu proşti, pardon, coboară foarte multă lume, băbuţa era tracasată. Opreşte 66 în staţie, dar în faţă nu se deschideau uşile. La cât de mică era Supergranny, a inceput să bată cu pumnii în uşa de la şofer şi să îi dea o salvă de tun verbal conducătorului sus-numitului 66 (ceva cu Animalule!). Se deschide uşa, începe puhoiul să coboare. O femeie îi dă din greşeală un cot, băbuţa: Hooo, animalo! 🙂

Când să urce, se mai îmbrânceşte şi se opinteste în scări, doar că nu încăpea cu tot cu ce avea de cărat şi atunci e luată de-o aripă, la propriu, şi direcţionată pe un scaun. “Vă mulţumesc din suflet”, declară cu cea mai dulce voce Supergranny.

Cum s-a mai liniştit, Supergranny a mai mormait ceva, iar eu mi-am pus căştile în urechi în timp ce soarele se reflecta în ochelarii ei rotunzi şi-un pic prea mari pentru o băbuţă aşa mică.

Lizeanu nu-i un loc bun sa-ti faci abonament la RATB

Pentru că stimabilele şi prezentabilele doamne Caterina Tocaciu şi Cornelia Măriuca Militaru sunt cam neinstruite în ceea ce priveşte relaţiile cu clienţii. Şi pentru că s-au adunat plângeri de la plusieurs personnes, iată că scriu ce mi s-a întâmplat mie:

În această nefastă dimineaţă de 16 noiembrie, subsemnata a trebuit să facă prima din multiplele vizite necesare unui control stomatologic. După ce că eram într-o stare destul de căcăcioasă la orele 10:15, a trebuit să-mi reîncarc cardul RATB, pentru că am norocul să mă ia de fiecare dată cineva la întrebări (că după ce am urcat în tramvai a venit controlul, asta-i altă poveste). M-am prezentat la tanti Măriuca ce stătea în cutia ei antifonată şi vorbea de zor la telefon. Cum la ea în cutie e cald şi bine şi la mine în intersecţie e zgomot şi e accidente, tati!, nu am auzit (deşi eram boldită în geamul în care mă vedeam tot pe mine că bătea soarele şi eram cu urechile ciulite, doar-doar mi-o cere vreun act în plus or mi-o pune vreo întrebare – că ştiu că astea-s nevricoase şi se nervează un-doi) cum mi-a cerut buletinul. Continuând să vorbească la telefon, îmi urlă Buletinu! Buletinu, eu îmi cer scuze că nu m-am boldit şi ciulit suficient încât să detectez mişcarea din cutia antifonată şi cu geamuri fumurii şi tanti Măriuca reia procedura. Îmi dă înapoi buletinul, restul şi legitimaţia de reducere şi-şi vede de treabă. Eu rămân în faţa geamului aşteptând cardul, care nu mai venea. După câteva secunde, îndrăznesc: Nu vă supăraţi, cardul nu mi l-aţi dat. Răspunsul a venit burzuluit şi fulgerător: Da` ce, vrei să-l fac cu gura? (gest) Nu vezi că procesează aici?

Nu, tanti Măriuca, nu vedeam că procesează că-mi vedeam propria moacă. Şi nici pe matale nu te auzeam că nu erai interesată de mine şi scuză-mă, dar stai într-o cutie antifonată. Şi dacă mai ţipi o dată la mine n-o să rămân la fel de drăgălaşă.

Colega lu` Tanti Măriuca, Caterina, pe numele ei de fată, mi-a făcut o figură şi mai frumoasă. La acelaşi ghişeu m-am dus să îmi încarc cardul şi să întreb începând cu ce dată se vor scumpi abonamentele (era vorba că se vor scumpi, tocmai ce crescuse preţul abonamentelor Metrorex). Răspunsul a fost: Da` ce-s io, vrăjitor? De unde să ştiu?

Păi lucraţi pentru RATB. Şi de ce controlorul vine chitit spre mine să mă ia la puricat şi nici că-i pasă de boschetarii care tot cerşesc cu nesimţire şi împut tot tramvaiul că da, e greu fără ochi? Dacă tot avem preţuri şi anunţuri în care îndemnăm călătorii să plătească o călătorie, că aşa-i civilizat, păi hai să fim civilizaţi, nu?

Se aude, RATB?

Beer problem

Credeţi c-ar trebui să-mi fac griji dacă am încheiat o săptămână în care am băut bere zilnic? Adicătelea veneam de la birou+şcoală, era veselie în apartament (se veseleau ăia mai odihniţi), mâncam ceva şi deschideam o bere. După care, somn. Râdea Breluţa de mine că nu am viaţă socială (adică s-au inversat rolurile, dar nu-i nic, o să ajung eu Rock Publicist şi-o să mă satur de viaţă socială).

Totul a început cu un sixpack cumpărat weekendul trecut împreună şi de către iubit. Băut sixpacku vineri şi sâmbătă, cumpărat altul sâmbătă seara. Cel din urmă mi-a rămas cadou. Şi l-am dat gata încet, dar sigur. Plus că weekendu ăsta am stat şi-am bucătărit (adică ascultat muzică, mâncat – că ne place tare mult să ne facem cartofi prăjiţi şi să bem… bere!) şi-n timp ce scriu asta am debarasat masa şi podeaua de cele 6 pet-uri (am fost cinci, personal nu am băgat decât o bericioaică de zerotreijtrei) şi nu dau nume marilor băutori din casă.

Mă gândesc dacă e bine să zic PAS Duminica asta şi Luni să nu mai merg la supermarket să-mi fac plinul cu hamei.

Familia 2.0 a Mihaelei

Foaie verde şi-o comoară,

Mihaelăăăă, surioarăăăă,

Zi-i tu din buziţe-aşa

Să se-audă-n Bucovina,

Zi-i tu clar din glăscior,

Zi-i cu drag şi zi-i cu dor,

Iuuuu!

imaginea de aici

 

Bun, am ascultat melodia asta şi mi s-o ridicat păru pe mine. Fătuca asta mi-a amintit de puţinele petreceri săteşti la care am participat în copilărie, de glasu` Bucovinei în care am copilărit, de melodiile pe care le ascultam la Radio România Actualităţi şi pe care mi le mai fredona bunica.

Aşa că Mihaela e de azi sora mea 2.0 şi vreau s-o ascultaţi şi voi şi dacă nu v-o mişcat sufleteşte, ziceţi-mi mie Piţigoi.

Sunt sigură că cine-a copilărit la ţară o să zâmbească.  Sau cine e atras de valorile mediului rural, cine ştie poveşti, cine preţuieşte tradiţia şi are o preocupare pentru conservareea acesteia (eu mi-am făcut şi lucrarea de licenţă pe tema asta, na, m-a pocnit Chinezu cu populara) o să plece urechea la ce grăieşte surioara mea. Pe care o sfătuiesc să nu-şi piardă pasiunea, să ne facă să ne înmuiem cu fiecare vers şi să auzim de ea pe cele mai mari scene. Că e un Tezaur Folcloric.