Niciodată nu cred că am scris “bloggereşte” despre un eveniment. Adică Am fost la evenimentul X, m-am întâlnit cu următorii bloggeri (eventual cu link), am mâncat, am băut, ce-am aflat nou, mulţumim organizatorilor.
N-am să fac asta nici cu evenimentul de faţă. E primul Webstock la care am participat şi, dată-i fiind amploarea, primul eveniment pe online la care proporţia oamenilor pe care nu îi cunoşteam era mai mare decât cea a cunoscuţilor.
Şi mi-am amintit, parcă din prezentarea lui Bobby, de momentul în care mi-am făcut eu blog. Încercări mai avusesem, mai mult din dorinţa de-a ţine un jurnal şi din naivitatea că oamenilor chiar le pasă de micile mele drame personale. Cu timpul am învăţat că nu aşa se face, că un content de calitate îţi aduce trafic chiar dacă eşti SEO-praf (ca mine, da) şi că interacţiunea şi prezenţa pe Twitter, Facebook, dar şi în offline îţi aduce un gram de respect (care îţi aduce şi campanii).
Parcă pe 14 martie 2010 mi-am făcut cont pe Twitter, după un #rugbytweetmeet unde i-am cunoscut pe Chinezu, Make şi alţi simpatici. Cred că întâlnirea aceea, urmată de discuţiile cu David despre cât de mult l-a ajutat pe el Twitter-ul au reprezentat de-click-ul pentru mine. Ca apoi, la două luni, să-mi fac blog, după ce adunasem o mână de followeri ce m-au ajutat pe-atunci să dau lumii de veste că am o foaie virtuală pe care scriu. Greşeala fusese blogspot-ul. În fine 🙂
Acum ştiu că nu m-aş simţi în largul meu dacă de mâine n-aş mai avea acces la theannemarie. Aşa cum resimt deplin schimbările pe care mi le impune Facebook. Platformele astea au devenit extensiile mele.
Mă admonestează virtual Pandora de dimineață: LEAPȘA! Eu n-aveam chef de joacă, aveam treabă, piesă de promovat, mail-uri de dat, gânduri de gândit. Mă prind într-un târziu că despre 
TheAnneMarie's Blog 