Archive for September, 2010

da, a venit Toamna.

După săptămâni de stat în Bucureşti, o plimbare cu maşina până la marginea pădurii, prin sate forfotind a toamnă, prin soarele cald şi aerul rece din umbra pădurii nu face decât să-ţi reamintească ce frumos e anotimpul ăsta la ţară. Ale satului cirezi umblă alene pe uliţe, molfăind fânul proaspăt cosit. Copii se întorc de la şcoală în uniforme. Gospodinele stau aplecate peste straturi or strâng fasolele uscate.

Pe mine aerul tare m-a năucit. Mi s-a făcut somn. Pietrele călduţe îmi aminteau de mirosul pâraielor în mijlocul verii.

Nu vreau să fac un pastel. Mă duc să dorm. Am văzut un dovleac în copac.

1 an de LumeaMare

Locuri, timpuri şi alte mirosuri

Am participat cu mare drag la aniversarea LumeaMare, unde ştiam că va fi ceai bun, lume bună şi poveşti frumoase. Aveam nevoie de câteva poveşti de dor de ducă, nu am mai ieşit demult din ţară, plus că îl ştiam pe Bogdan Teodorescu ca şi povestitor şi nu aş fi ratat ocazia să-l aud povestindu-şi peripeţiile din atâtea şi-atâtea ţări vizitate.

Sunt sigură că ştiţi cine se ascunde în spatele LumeaMare (Roxana şi Alex Farca) şi ştiţi şi cu ce se ocupă ei. Site-ul îl citiţi, altfel ce-aţi căuta aici la mine citind despre acest eveniment? După ce ne-am hotărât cu greu ce să bem, (sortimentele de ceaiuri, prăjituri şi alte minunăţii sunt pe alese), ne-am pus pe ascultat povestitorii. Trei povestitori pe care îi invidiez pentru cât au reuşit să vadă din Lumea asta Mare, pentru că au trăit “şansa unei vieţi paralele” cum a spus la un moment dat invitatul special, Bogdan Teodorescu şi pe care i-am apreciat pentru faptul că nu se plâng de timp sau bani, pur şi simplu îşi plănuiesc traseele din timp şi pleacă, pentru că “Niciodată nu iese nimic rău dintr-o călătorie” (a zis-o tot B.T).

În cele trei ore cât am stat şi-am râs şi ni s-a făcut foame (poveştile includeau experienţe gurmande chinuitoare) toată lumea a avut parte de cadouri, voie bună şi o călătorie cel puţin mentală în India, Japonia, Coreea de Nord, Rusia şi Chişinău. Românii erau în toate locurile astea, într-un club din Tibet chiar se asculta O-Zone şi călătorii noştri au dat nas în nas cu ursul, lupul sau barierele culturale.

Citiţi LumeaMare şi călătoriţi cu mintea măcar 3 minute pe zi, (ştiţi voi, pentru o viaţă sănătoasă).

I don`t wanna be a Rock Star. I wanna be a Rock Star`s PR

Where did this crazy thought come from?

It started not long ago,to be more exact I was inspired by the fantastic vibes at the Guns N Roses show in Bucharest. 21st September. That`s when I realized I want to be the smart chick rolling with the band. No, not the “one-night-stand” chick that every hot guitarist can nail, but the “She is Anne, she`s the best woman in our staff”. For many of you this can be a silly girl`s dream. It sure may sound silly. People started calling me crazy, but you should see my eyes sparkle when I talk about this. It`s DOable and I`m gonna prove it.

Ok, so what now? I`m gonna start a great research 🙂

What do you need in order to get to be in this world of fame? Can a Romanian do it? Can I do it? At 22? That`s a question I`m gonna answer probably after a while, until then I just want to gain some Know-How. I`m sure that college (SNSPA, Communication and Public Relations) and my master`s degree in Communication and Advertising will teach me some basics, but I need a Mamma/Pappa Bear to take me under her/his protective… wings :). I`m ready to be a scholar for everyone that`s willing to teach me some tricks. And work together in a smart manner.

Now I can make some assumptions and say that this job I started dreaming about requires a strong personality (check), balls (not pshysichally check, but mentally check!) and the power to handle crazy scenery and situations (not check yet, that`s why I`m writing this). I have that in me. I don`t want to just sit back and watch the years pass and end up being frustrated because I wasted a hell of a lot of potential. I`m in for the thrill! I just need a crazy person to believe in me and “raise” me.I hope that in two years time I can go on and say Mum, look at me! I`m willing to learn from anybody: a personal assistant, a stage manager, a tour manager, so-help-me-God some rockstar himself/herself.

So please, please, spread the word, I want to do this more than anything and I`m super-ready to start anytime!

Magic! cu Vlad Grigorescu

Am ajuns la timp. Chinezu a avut grijĂ să specifice că după ora 20:00 nu mai intri nici pe geam la spectacol, aşa că am fost punctuală (mi se mai întâmplă şi mie 🙂 ).

M-am aşezat în primul rând, ştiind că-i un spectacol interactiv. Eram pregătită să-mi cotrobăie Vlad prin gânduri, să-mi afle fanteziile, să-mi dispară rochia de pe mine… Într-un fel e bine că nu s-au întâmplat toate astea, nu cred că m-aţi mai fi citit după ce-aţi fi aflat ce minte am.

Mi-a strigat numele la un moment dat şi a preferat să mă “ocolească”, zicând că are nevoie de-o fată serioasă. Eu mi-am zis că n-o fi Anne-Marie un nume serios or că n-aveam cea mai serioasă moacă la momentul respectiv. Anyway, mi-a luat Anca Bundaru tocul de ochelari şi măcar unul dintre noi a ajuns vedetă.

Mi-a plăcut numărul. Chiar dacă n-am levitat, treaba cu care încheie Vlad spectacolul e chiar WOW! Mereţi de-l vedeţi, băiatul ăsta comunică foarte fain cu publicul. Şi bărbaţii prezenţi la spectacol îşi vor da seama câtă prestanţă îţi oferă un frac.

PeSeu: Că după aia am găsit 5 milioane în autobuz, asta v-a zis-o deja Adi.

Guns n Roses made my 21st September

First, there was an empty stage

Then there were them GUNS. Starting with the awesome/hot guitarist Dj ASHBA who worked the stage like a God with an evil look and kinky smile.

And then there was Axl with his voice and his moves and his interactions with the three guitarists. Here`s AXL with Dj ASHBA.

Yeah, life in the front row was pretty good. No sound problems, the guitar solos – a feast, that vibe, those artists! I LOVED the gig! Who knows if I`ll ever get to see them again?

Tips: Golden Circle means you won`t have to wine about the show the day after. For a full experience. For Axl Rose singing in front of you. For Guns n Roses so close that you can almost touch them.

Hei-Rup-ismul mişcării feminine

Dacă la bărbaţi ne referim spunând “purtători de pantaloni” ar trebui să mă adresez vouă, doamnelor, cu “preafericite purtătoare de fustă”, nu?

Eu iar sunt supărată pe femei. Pe majoritatea aia căreia îi port pică. Cu părere de rău am observat o tendinţă de autopropulsare, de automotivare în rândul femeilor. Nu zic că once in a while nu ai nevoie de un “We can Do It, Sister!”, dar până la melodii precum “Superwoman” (Alicia Keys), “You are beautiful” (Christina Aguilera)  sau în varianta mioritică “Sunt femeia NO1” (cu siguranţă interpretată de vreun mioritic cu nume de condiment) parcă e cale lungă. Parcă suntem toate la fundul unui butoi şi nu mai ştim cum să ieşim la lumină. Şi cum spune englezul MIND THE GAP, vă zic şi eu atenţie ce citiţi. Cărţi, mii de articole din tot atâtea mii de reviste în care suntem sfătuite cum să ieşim din anonimat, cum să ne pornim o afacere sau cum să ne dăm pe spate soţul cu cea mai bună tocăniţă. Fotografii cu femei în ipostaze cât mai diverse (în ipostaze decente, dar diverse), filme şi audiobookuri.

Dragă purtătoare de fustă, lumea ştie că eşti multi-tasking. Şi ştie că ai drept de vot.  Că poţi fi şi mamă şi femeie de afaceri şi gospodină extraordinară. Da, şi o amantă grozavă. Că te ţine să vânezi lei în Kenya sau să faci rafting pe vreun râu învolburat. Că poţi să tai lemne în timp ce legeni copilu şi poţi poza sexy pe plaje însorite? Că poţi să faci treabă bună ca secretara lu` Donald (Trump) sau că poţi scoate cărbuni din mină.

De ce atâta muncă de convingere? Chiar şi femeia de rând, din pătura/clasa mijlocie ştie că ea face cele mai bune murături şi că nimeni nu o întrece. Ştie că florile plantate cu mâna ei în grădină sunt cele mai frumoase şi că mor vecinele de invidie. Şi ea e o WonderWoman.

Dacă ar citi vreun bărbat cum se încurajează femeile una pe alta şi-ar râde în barbă. Ba mai mult, şi-au dat şi ei seama cât de neajutorate ne pot face să părem şi s-au apucat ei înşişi să ne dea sfaturi. Aţi auzit vreun bărbat ascultând în maşină în timp ce merge la o partidă de Friday Poker: “Cum să fii bărbatul ideal?” sau “ Cum să te vindeci de complexul de inferioritate”?

Nu sunt feministă şi îmi plac bărbaţii. Doar că vreau să renunţăm la colacul de salvare.

Marţi, după Crăciun

Îl “fur” de la Cristina de pe blog, căreia îi mulţumesc pentru invitaţie.

Apărut ÎN EXCLUSIVITATE şi-n premieră pe http://bazavan.tabu.ro/2010/09/16/marti-dupa-craciun-avanpremiera-tabu-part-3/

“Iar m-am dus la un film fără să ştiu ce m-aşteaptă. M-am dus la un film parcă doar cu mine şi cu temerea mea care se juca de-a cinema-ul în faţa nu numai a ochilor mei, ci a întregii săli. Radu Muntean s-a hotărât să-mi joace frica, paranoia, drobul de sare. Şi a făcut-o al naibii de bine, până mi-a stat inima în gât şi mi-am frecat muşchii feţei a pagubă. Phii, cum e faza asta!
Prima confirmare de care m-am agăţat când a ajuns echipa în faţa noastră: Spuneţi-mi că voi aveţi familii fericite, vă rog! (mai ales că Maria Popistaşu e însărcinată). M-am dus la un film foarte bun din toate punctele de vedere. M-am dus la un film care nu m-a relaxat, care nu m-a făcut să râd decât prin calitatea replicilor şi plăcerea de-a fi contrariat atunci când îţi permite un regizor să-ţi bagi nasul în drama altora. M-am dus la un film românesc: substanţă, joc actoricesc excelent, scenariu foarte bun, naturaleţe şi un „Trebuie să mă gândesc mai bine la ceea ce tocmai mi s-a întâmplat”. Pentru că Marţi, după Crăciun ŢI SE ÎNTÂMPLĂ”.

Iară asta cred că îi poza cea mai sugestivă: