Aniversare în Moldova

Am vinit o țâruc pân-acasî la mamica.

Nu mai fusesem de la Crăciun, știți cum e, nu mai știe familia cum arăți, îs îngrijorați că poate apari la televizor și te scapă. Plus că venirea mea a coincis cu aniversarea tatălui și bunicii mele.

Am intrat în Frasin și-apoi în Molid (mă gândisem să dau un tweet, dar poate credeați c-am făcut vreun accident) și m-am bucur că tăti gainuțili ierau în bataturî, cî tăti blidili ierau la locu lor, cî câinili m-o batut la fel ca totdeauna, cî tăti tufili di ghiocei ierau pi strat șî că lumea iera voioasî și veseloasî cum trebuie.

Pe scurt, scurt, scurt, bunicu iar m-a impresionat când a venit c-o bucată de hârtie la mine, să i-o verific: “Să spună nepoata dacă am înțeles eu bine”. Pe foaie stătea scris citeț, inginerește:

Web – platformă de Internet

Facebook – rețea de socializare

Twitter

Google – motor de căutare

I-am zis lu` Bunicu că-i pun la vară Internet, să nu mai stea să bată la mașină scrisori pentru Germania.

A venit și rândul lui Oma să mă facă să râd când a întrebat dacă n-am teleglobu la mine să-l vadă și musafirii pe prietenul meu, Amir. Telegblobul = laptop, Amir = prietenul meu, Andrei, căruia îi spunem noi într-un anume fel, dar în nici într-un caz atât de arăbește 🙂 Plus că Oma e mare telenovelistă și personajul principal din telenovela acum în vogă e Amir, deci îmi vrea femeia binele.

Închei cu o constatare: la mesele noastre nu scapă nimeni nebăut bine. Noroc că eram cu mașina și am găsit înțelegere la paharnicii Bunicul și Nenea Mihai. Dacă ai paharul gol nu trec multe secunde până să-ți fie umplut. Dacă rămâi pe-o singură băutură, ești încurajat să încerci și din celelalte trei sticle de pe masă. Cu cât băutura e mai tare, cu atât meseanul se scutură, scoate un Pffff, Aaaaah, cât îi di bună!

La mulți ani! 🙂

JB, Manly și Anne.

Repede, am zis că scriu în seara asta, până-și revin toți invitații din beat-iveală și-mi fură toate noutățile și postează toate secretele și pozele compromițătoare în care ne maimuțărim cu gura până la urechi.

A fost Feel the beat JB party (J&B Rare este Scotch whisky-ul numărul 1 în Europa şi al doilea la nivel mondial), un blogmeet cu echipa Manly.ro (unde redactora dragă vouă, subsemnata, a câștigat un rucsac simpatic și-a ținut ritmul cu niște shakere tare mișto), unde au fost bloggeri faini și glume și-un irish band pe numele lor Old Crew.

notabil: am făcut tunelul pe Rednex varianta Lord of the Dance. Da, ne-am găsit ritmul!

am băut pentru orice la îndemnul lui Andu. Cred că dacă Andu ar fi lângă mine acum și m-ar vedea că scriu pe blog ar spune Să bem pentru asta!

L-am făcut tare curios pe Ștefan Murgeanu *cc Hani.

Am descoperit un loc tare, tare fain de mers cu prietenii – Gin Factory.

Am băut JB cu moderație, serios, am avut mereu alcool-metrul la mine. Bine, de fapt îl acaparase Bunescu, ce-și setase un target de 0.19 pentru un hug din partea formației 🙂

Am râs de-am pocnit cu Anca Bundaru și-am rememorat #dinRomânia cu Andra.

Am venit c-o idee șmecheră ce urmează a fi dezvăluită curând *cc Auraș. Nu uit!

All in all, buy the CD! 🙂 Poze pe Facebook mâine.Anne the party starter, se știiiie!

Neînfricații

Nu puteam să nu postez minunea asta de descriere, via Codul nebunelor maniere de Simona Catrina. Ia fiți aici câteva secunde:

“nu-i pasă de explozii, a făcut armata la Tancuri, a vrut să plece în Golf (nu l-au luat, că tocmai atunci a făcut un furuncul în talpă), are curaj să repare priza, chiar dacă odată a nimerit faza (nu decuplase) și l-a aruncat de pe taburet direct pe linoleum. Nu i-e frică de șobolani, a prins unul de cap, când era mic, și a cauzat preinfarctul bunică-sii, căreia i-l vântura pe sub nas. Nu i-e frică nici de sifilis, face sex fără prezervativ, ca un adevărat erou ce este el!

[…]

Dar când vine vorba de femei, adrenalina bărbaților țâșnește incontrolabil din conductă. Femeia e un pericol malefic, dincolo de ochișorii ei de păpușă țopăie Ucigă-l Toaca. Dacă-l blesteamă? Dacă-l însoară? Dacă-l înșală? Dacă află c-o înșală el?!”

Și acum zâmbesc. Îmi vin în minte toate întâmpările cu bărbații pe care i-am făcut să creadă că-s femeia căpcăun. Și am scris eu odată undeva o replică memorabilă, pe care mă văd nevoită s-o parafrazez: dacă femeile astea ar avea și-un suflet ar fi chiar simpatice. Brrr, urâtă specie!

Lejer, de vineri

Că tot e vineri și vorba aia, cine vrea să citească treburi serioase vinerea?, onorez leapșa lui Hani, care mă pune să-mi vărs niște personal traits pe tava veveveului.

Sunt agresivă în simțiri. Sunt locomotiva propriilor demersuri. Sunt omul cu care mă înțeleg cel mai rău și cel mai bine.

Aş vrea să mă pot teleporta în locurile pe care vreau să le vizitez.

Păstrez tot soarele și inocența copilăriei mele minunate.

Mi-aş fi dorit să-mi fi dat seama acum doi ani ce vreau să fac cu viața mea.

Nu îmi plac ignoranții. Superficialii. Proștii.

Mă tem că o s-o iau razna dacă nu mă încadrez în tiparul pe care mi l-am desenat singură pentru mine.

Îmi pare rău că mi se estompează unele amintiri dragi.

Îmi place când întâlnesc pe cineva care e construit din material din ăla bun.

Nu sunt un șofer bun. Nu sunt diplomată. Nu sunt în stare să spun o minciună fără să mă dau de gol.

Dansez cel mai bine atunci când nu mă vede nimeni.

Cânt începutul oricărei melodii pe care o recunosc înainte să înceapă versurile.

Niciodată n-o să-mi cer scuze pentru ceva care m-a făcut fericită.

Rar iau o decizie înainte să mă pun în pielea tuturor personajelor din joc.

Plâng ca să mă călesc.

Sunt confuză când socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Am nevoie să râd, să iubesc, să primesc afecțiune și asigurări în ceea ce mă privește.

Ar fi trebuit să cresc mai greu.

Aş putea să-mi pun amprenta asupra tuturor celor pe care-i cunosc.

S-o ia Tudor, Andrei și David.

De ce nu ne împrietenim cu vedete pe Facebook?

Pentru că “prietenii” de pe Facebook ai vedetelor au grijă să fie atât de zgomotoși și groupies că nu-ți mai vine nici să deschizi pagina. Been there, done that 🙂 Not the groupie part. – după cum i-am scris și Bogdanei pe Facebook.

Mă gândesc că e ca la un concert rock cu zeci de mii de spectatori. Fiecare dintre ei are impresia la un moment dat că unul dintre idolii de pe scenă a făcut contact vizual cu el. Sunt cei din primul rând, care au impresia că de fiecare dată când Axl Rose sau mai știu eu cine se uită-n jos pe unde merge s-a și uitat în ochii lui – așa se întâmplă și pe paginile de facebook ale vedetelor – se formează o primă linie de  porumbei care mănâncă orice firimitură lasă Vedeta. Fie că te-a băgat o singură dată în seamă, fie că ți-a scăpat din greșeală un Mulțumesc, tu ai impresia că sunteți cei mai buni prieteni și dai commenturi la greu și Bună Dimineața, Vedeta mea preferată, te iubesc și azi mai mult ca ieri.

Demo:

Apoi sunt cei din ultimul rând, care da, au plătit mai puțin ca să te vadă, dar vor și ei o bucățică din tine. Și atunci încearcă să-ți atragă atenția cu tot felul de postări zgomotoase: filmulețe, cadouri virtuale, melodii, stickere, imagini, tag-uri inutile în pozele personale. Apăi eu, ca om interesat de ceea ce comunică vedeta mă pierd în zgomotul a ceea ce comunică fanii fanatici.

Plus că, de când mă ocup la rândul meu de pagini oficiale de facebook (ale Electric Fence – rock alternativ și Ultimatum pentru Arta – concurs de Hip-Hop) mă spariu când deschid emailul aferent. X posted something on your wall, Y sent you a facebook message, Z invited you to join bla bla. Știu că se pot șterge sau bloca unele notificări, dar vedeta care umblă toată ziua prin țări străine – și care-și scrie singură posturile și tweeturile – se pierde în cereri, link-uri și mesaje redundante și renunță la pagina personală sau postează din ce în ce mai rar.

Și atunci pornește revolta. Că tot am început comparația cu show-ul rock, e ca și când aștepți cinci ore în frig că ăia întârzie. Și fluieri. Și urli. Și mai bați din palme. Aloooo, haideți odată! “Please answer me!” într-o engleză stricată în care diverse fetișcane imploră o firimitură.

M-am lungit. Dar da, de aceea nu mă împrietenesc eu cu vedetele pe facebook. Din cauza mulțimii de porumbei care ciugulesc tot ce emite vedeta. Se rezolvă dacă-și fac fanpage, Auraș?

Despre Masterat

Bună dimineaţa!

*precizez că sunt mult mai puţin supărată decât ieri, în timpul cursului de la 18:00 la 20:00, când mă hotărâsem să scriu despre masteratul pe care-l urmez.

Cu toate precizările făcute, începem. Până acum nu-l recomand. Mi-ar fi plăcut să pot spune că şi-a îndeplinit promisiunea pe care a făcut-o clienţilor şi că nu are cursuri doar cu numele, cursuri la care trebuie să stai două ore doar ca să bifezi o prezenţă. Spun că mi-ar fi plăcut pentru că am terminat tot SNSPA şi ştiu ce profesori are.

De aprofundat materia, nici pomeneală! Dacă două ore în care ne chinuim să fim cât mai redundanţi înseamnă că repetiţia e mama învăţăturii, atunci am învăţat! Atât de chinuitor a fost cursul de ieri că m-am trezit citind eticheta apei minerale din faţa mea (cu instrucţiuni în italiană!), care mă avertiza de efectele diuretice ale lichidului pe care-l consumam ca să mă mai trezesc.

Nu e vorba doar de cursul de ieri. Nu e singurul curs în timpul căruia facem analiză pe text pentru că ne place să ne auzim vorbind. Să fi fost o coincidenţă că pe Twitter (da, am intrat şi pe Twitter!), colegul Zăbavă făcea live-tweeting de la alt “cel mai plictisitor curs din lume”?

Şi ppt-uri? Serios? Iar ppt-uri? Eu aş fi fericită dacă mi-ar proiecta un TEDtalk. Serios! Că tot suntem obligaţi să ne holbăm pe-un ecran.

Şi mă mai miram de ce au renunţat străinii să vină la cursuri. O fi pentru că unii profesori refuză să vorbească în engleză, cu toate că e un masterat cu predare în această limbă?

Sunt nefericită. Mai bine ar renunţa la fandoseala asta cu prezenţa obligatorie şi m-ar lăsa să stau acasă, că ştiu eu ce să citesc în alea două ore.

Apropie-te, nu muşc!

Unii muşcă de nas, alţii de gât, alţii de obraz. Unii te muşcă de cap, de lobul urechii, de buza de jos, alţii de buca dreaptă.

Nu e ăsta tocmai un subiect de blog, doar că tot mai multe cupluri din jurul meu (în special cele nou formate) practică Marcarea Teritoriului prin înfigerea colţilor în carnea partenerului sexual. Neapărat sexual, că dacă nu-i rost de intercurs, nu sfătuiesc pe nimeni să se înfigă în carnea colegului de masterat sau tipei pe care a scos-o la un 1st date.

Da, purtam şi eu eşarfe şi helance în clasa a … nici nu mai ştiu în ce clasă, aşa de demult era! Băi, Vampire Diaries, din cauza voastră nu mai poate omu avea o aventură în club. Păi cum se duce ea-el acasă la relaţia stabilă cu ditamai vânătaia pe pielea-i suavă?

Pasiune, pasiune, dar de ce să uiţi ventuza? De ce să îi fie lu` ăla marcatu` ruşine să iasă pe stradă după o noapte cu tine? Muşcă, bre, ca şi cum ai muşca din fructul interzis nu dintr-un burger după dietă! Plus că una e să muşti, alta e să îţi uite Dumnezeu limita şi gura care face vid pe carnea mea fragedă. Stai, bre, că nu-s jeleu!

Pe de o parte înţeleg pornirea. Să vadă prietenele lui că e luat. Să vadă ceilalţi băieţi care îi dau târcoale că am capsat-o eu înainte. Să stea departe! Şi să ştii că departe stau. Şi te întreabă dup-aceea acasă ce-i pata aia galben-verde-mov-albastră de pe tine? Ai căzut pe scări?

Plus că şi-aici e discriminare. “Dacă muşcă fata şi îţi lasă semn, e o viperă nenorocită. Dacă te muşcă un EL, păi e un semizeu!”

Muşcă-mă de fund, aşa măcar îmi amintesc de tine ori de câte ori mă aşez undeva.

Aveţi apucături d-astea?

Bună, ce faci?

1 martie, Cinema Patria, orele 19. Am intrat şi-am zis Bună, ce faci, aşa cum am fost instruită în invitaţie.

Nu ai cum să nu te simţi bine la o întâlnire aşa frumos organizată. Ştii că atunci când organizează Cristina Bazavan o vizionare te aşteaptă un film bun şi surprize şi răsfăţ.

Despre “Bună, ce faci?” numai de bine. Laude. Zâmbet larg în timpul vizionării şi după. Secvenţe pe care le descifrezi în ritm de pian. Scenariu impecabil şi tehnică nouă de filmare. Replici SA-VU-ROA-SE! Personaje unul şi-unul. Ţi-s dragi toate. Nimic forţat, dar nimic superficial. Ce mă bucur că e un film românesc! Mai vreau să-l mai văd, vreau să învăţ replicile pe de rost, cum să te ducă mintea la psihologia purtatului de haine în funcţie de starea civilă? Cum să fii atât de fain şi să zici că Fetele din ziua de azi umblă pe stradă cu punctul G în priviri? Păi the americans have nothing on us! 🙂

Şi-am primit lalele (preferatele mele) şi ne-am întâlnit şi-am recuperat discuţii nediscutate cu prietene pe care ni le-am făcut, culmea, tot online!, şi ne-am dus vesele acasă. Am încălecat pe-o şa şi v-am zis povestea-aşa.

PS: ce mi-aş mai fi dorit şi eu un coleg de clasă ca Vladimir!

Mulţumiri:

Tabu, Redds Beer, becointreauversial şi illy