Archive for January, 2011

Patrice, la fel cum îl ştiţi

Nu cred că printre voi e careva să nu fi auzit Soulstorm o dată-n viaţă. Unii chiar mai cântă Everyday is good because I`m being alive, alive, alive…

Eu am o mare pasiune pentru Patrice, (am fost la ambele concerte din România şi am reuşit să îl şi îmbrăţişez şi să apuc să schimb două-trei vorbe cu el backstage), pentru omul care face muzică minunată, care emană vibraţii pozitive şi care împarte PEACE and LOVE oriunde merge, fie că-i la Arenele Romane în Bucureşti, or în Paris or în Berlin.

Mai nou şi-a încheiat turneul ONE şi am urmărit cum, după ultimul concert din turneu, i-a îmbrăţişat şi le-a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături, de la colegii de scenă la sunetist, stage manageri, tour manager, şofer de autobuz, security staff, etc.

Îmi propun să urmăresc ultimul proiect la care a lucrat, şi anume un film care-a câştigat ceva admiraţie la Cannes şi un premiu TED. “Women are heroes” are ca motto:  “In times of peace, women are discriminated. In times of war, they are the targets.”
Cine altcineva putea să facă muzică pentru un astfel de subiect sensibil, şi anume situaţia femeilor din zonele de conflict din lume? Cu Massive Attack în echipă, Patrice a surprins forţa subiectului şi a amplificat-o.Vă las cu trailer-ul.

 

Petrecerea Manly.ro

Sau site-ul ăla unde mă dau eu atotcunoscătoare într-ale eternului masculin. Aseară am fost la petrecerea de lansare a acestui site cu cojones şi cravată. În SKY Bar, unde vreau să mă duc musai la vară, check them pictures out, îi aproape de cer 🙂

Răzvan Dinu şi Toma Nicolau au fost nişte gazde tare simpatice, ne-au aliniat la poză, se asigurau că toată lumea se simte bine, chiar dacă eu şi alţi câţiva facem parte din “familie” – aveţi aici echipa editorială. Printre bliţuri şi zâmbete şi strângeri de mână în semn de Helău am apucat să punem la cale şi strategia de viitor, şi-anume că o să-l facem pe Bobby Voicu mândru de noi! 🙂

N-am ce să vă scriu mai mult, vă invit să ne citiţi şi să ne criticaţi pe manly.ro. Iar pentru review-uri mai umoristice şi mai cu-noaptea-n-cap-scrise, check this and this and this and this. And the chicks: Pyuric şi Andra

Probleme de gen pe reţele sociale

Da` chiar aşa: hai să lămurim o dată pentru totdeauna chestiunea asta. Eu mi-s de părere că o femeie NU are mai mulţi followeri pe Twitter doar pentru că-i femeie. Cred că Twitterul nu face discriminări. Bravo, păsăroiule!

Twitteru îţi permite să filtrezi mai bine zgomotul – pe Twitter n-ai jocuri tâmpite şi nu îţi oferă nimeni an eight ball şi-un pistol ca să joci Mafia Wars – că dacă tu alegi să urmăreşti nişte oameni, nu-i şi viţăverţa. Dacă n-ai o poză cu ţâţe la profil ca să te urmărească ăia care au şi Facebook şi intră pe Twitter doar ca să se uite la poze – ăia oricum ies şifonaţi – dacă tuituieşti lemne toată ziua îţi iei unfollow garantat – dacă îl foloseşti doar ca să-ţi promovezi brandul personal, la fel, dacă nu dai tweet-uri că vrei love sau că spuma pe care o lasă buretele pe suprafaţa farfuriei atunci când speli vasele te duce cu gândul la… şi lasă şi tu, fată, aşa ca mine, trei puncte dă siuspans! Nu o să-ţi vină cinşpe urmăritori in the next minute. Poţi să ai RT-ul lu`u  Yoda, sau a lu` Chinezu, sau a lu` Ciubotaru sau a lu` Bobby sau a lu` Arhi – RT-urile nu se dau pe criterii de gen. Lasă că îi dau RT că-i drăguţă. Chiar dacă a scris despre spuma laptelui.

Ca şi femeie serioasă, care nu foloseşte twitteru ca să-şi promoveze the next porn – aici am făcut eu risărci, îs multe actriţe de gen care au cont de Twitter – e la fel de greu/uşor să-ţi păstrezi nişte urmăritori ca pentru un bărbat. Frumuseţea fizică or genul nu-s deloc un criteriu.

Şi-acu să mă contraziceţi. Pot să vă trântesc şi-o plăcintă d-aia cu Utilizatori Twitter – femei-bărbaţi, rural-urban, studii superioare sau nu, vreţi?

#dinprovincie

Pam-param-pam, pam-param-paaaam! Anne-Marie o să scrie un articol controversat şi se aşteaptă s-o pună de-un bulion de la atâtea roşii aruncate-n geam. Dar na, They see me rollin`, They hatin`, Patrolin`, Tryin` to catch me că sunt din provincie, provincie, #prinprovincie!

Aseară a pornit un heştag nou pi Tuităr. Tuităru-i chestia aia pe care eu am învăţat să umblu cât-decât acu` vreo juma` de an. Că na, îs #dinprovincie 🙂 Primul tweet pe care l-am dat a vizat strict naivitatea-mi caracteristică: Eşti #dinprovincie dacă ţi se fură bicicleta din bloc în Bucureşti. Co-moldoveanul Adrian s-a gândit să pună sare pe rană şi să mai arunce c-o subtilitate în eterul tuităristic, dar I see him rollin`, I ain`t hatin`, că-i din Moineşti-Moineşti-Moineşti.

Ca orice heştag care nu-i pornit de Hoinaru – ze heştag Guru, o fost şi nişte tuituri deplasate, s-au văzut clar nişte complexe, dar eu ştiu treburi din astea că am făcut un studiu la facultate. Despre care vorbim i-meee-diat.

RT @make2000: Esti #dinprovincie daca esti singurul blogger din orasul tau – aici am noroc că mai sunt nişte moldoveni blogări-tuitărişti-A-listeri-politici sau apolitici, fotbalişti sau nu prea 🙂 Se ştiu.

S-a ajuns la comparaţii, discuţii privind limite teritoriale, mici proteste care cereau independenţa, s-au făcut tabere, s-a aruncat cu argumente, video, poze şi melodii! Acum IO, Chelariu, provincială până-n măduva spinării şi-a oaselor, întreb Da` cum adică din provincie sunt, în provincie o să mă întorc? Când să mă întorc? Când oi fi pământ?, vorba poetului? – şi el #dinprovincie, ce să-i facem. Şi cum să mă trimiţi înapoi de unde-am venit îi cam egal cu “Nu ai voie să trăieşti în nicio altă ţară decât în ţara ta”. Cum? Vrei să te muţi la Londra? Păi dacă-ţi zice englezu “Din România eşti, în România să te întorci” englezit la modu` You bloody Romanian, go back to your bloody country and suck some more blood like Dracula (că stereotipuri îs peste tot) – ce te faci? Ia fiecare la oraşu` lui, la ţara lui, la satul lui şi la bătătura lui! Hait! M-au deranjat câteva atacuri la persoană şi strigam aici în sinea mea AD Hominem, Ad Hominem! Să n-aveţi voi încredere în Hora Unirii? Păi unde-i Hai să dăm mână cu mână?

Cum poţi rămâne obiectiv în condiţiile în care tema însăşi are o nuanţă părtinitoare?

La întrebarea asta voi răspunde #conformunorstudii făcute de mine (şi de-o echipă de la SNSPA), pe-un eşantion de minim douăzeci de oameni. Concluziile clivajului provincie-Capitală ar fi că la tăţ` ni-i greu!

PS: la concluziile din Tabelul 2 s-a ajuns în urma unor interviuri cu BUCUREŞTENI get-beget. Na bun.

Regiune Stereotipuri
Oltenia
  • Oltenii „vorbesc repede şi mult” (I1);
  • Oltenii „sunt foarte iuţi şi le merge mintea repede” (I1);
  • Oltenii sunt „oameni răi” (I5, I8); „proşti şi îngâmfaţi” (I8);
  • Oltenia este o „regiune plină de ţigani” (I14);
  • Olteanul „e cu nasul pe sus şi te fură de nici nu simţi” (I16)
  • Toţi oltenii utilizează perfectul simplu în conversaţii (I1, I8, I14).
Moldova
  • Moldovenii „beau mult” (I2, I10, I12);
  • Au accent şi sunt percepuţi altfel (I3);
  • Moldoveanul „e sărac şi de neîncredere” (I16);
  • Moldovenii sunt „mai puturoşi la curăţenie, trebuia să tragi de ei” (I3)
  • Moldovencele „sunt frumoase” (I6, I19);
  • Moldovencele sunt „încăpăţânate” şi „rele de gură” (I12).
Ardeal
  • Au accent şi sunt percepuţi altfel (I3);
  • Ardelenii sunt „deschişi” şi „calmi” (I5); sunt „înceţi la minte” (I16);
  • Ardelenii sunt „molcomi by default şi foarte ordonaţi” (I3).
Muntenia
  • Prahovenii sunt „şoferi nebuni” (I3);
  • În Dâmboviţa, majoritatea tinerilor ascultă manele (I7);
  • Brăilenii sunt „agresivi” (I21).
Dobrogea
  • Dobrogenii sunt „fiţoşi” (I13, I21);
  • Constănţenii sunt „stelişti”, „machedoni” (I21).
Bucureşti
  • Bucureştenii sunt „mai superficiali” (I5);
  • Bucureştenii au o „atitudine de superioritate” (I7, I8, I10, I11, I12, I13, I14, I16, I17, I18, I20);
  • Bucureştenii sunt ignoranţi şi „nu sunt receptivi” (I15);
  • Bucureşteanul „e cu nasul pe sus” (I16)

Romulus Boicu. Prietenul pictor are vernisaj

 

Pe Romulus îl cunosc de opt ani de-acum. Nu stau la poveşti cu voi despre prietenia noastră şi caracterul întortocheat al băiatului ăstuia. Pentru că-i fain să îl cunoaşteţi voi. Măcar prin ceea ce vă oferă el din lucrările sale. Eu mă bucur că ne cunoaştem şi că am avut nişte discuţii la un alt nivel.

Aşa că îl găsiţi la Librăria Cărtureşti Verona în perioada 4-28 februarie. “Refracţia omului modern”, aşa şi-a intitulat expoziţia. Pe 4 februarie, de la ora 19, în incinta librăriei puteţi da mâna cu artistul şi-i puteţi adresa ce întrebări vreţi voi. În deschidere va cânta formaţia de jazz Organic Trei, binecunoscută în rândul cluburilor de gen din întreaga ţară.

“Refracţia omului modern” reuneşte 14 tablouri şi 4 sculpturi ale artistului. Tema centrală este condiţia omului contemporan, transformat într-un amestec de corpuri și  fețe secătuite de presiunea lumii de astăzi. Trupurile reprezentate de Romulus ascund, în fapt, robotizarea şi mecanizarea maselor.

Pentru Romulus Boicu, expoziția reprezintă finalul unei etape de creaţie, care are ca puncte  centrale simboluri ale degradării şi personaje care falsează în stări, emoţii şi expresii.

După Bucureşti, această expoziţie va fi găzduită şi de alte oraşe din ţară: Piatra Neamţ, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi. Aşa că eu zic s-o prindeţi!

Romulus Boicu s-a născut la 1 iunie 1986, la Piatra Neamț. Este absolvent al Universităţii Naționale de Artă București, secția Artă murală (Prof. Ion Achițenie, promoţia 2008) şi absolvent al Masterului în Arte Decorative ( Universitatea Națională de Artă București, secția Artă murală, Prof. Ion Ștendl, promoţia 2010). Din 2010 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

http://romulusart.webs.com/

 

Timpuri Noi c-un tonus de zile mari!

*foto: Flavia Fiţoiu

 

Cum unde? În Grill Pub! Când? Aseară! Asta e, ai ratat! Ai ratat de la proba de sunet unde au băgat Drop it like it`s hot până la Da, da, ye, ye, ye, ce bine e la Stere şi la varianta orientală a piesei Adeline şi ai ratat şi solo-urile magice ale lui Dan Iliescu şi prezentarea aia mişto pe care a făcut-o Tică Alexe trupei şi ai ratat şi când a zis ca fetele să îşi aducă buricele mai aproape şi ai ratat şi când am sărbătorit Victoria şi ai ratat şi prima cană de vin fiert din partea casei! Of, păi eu când ţi-am zis în fiecare zi a săptămânii că ne vedem cu Timpuri Noi la Grill Pub VINERI, tu ce păzeai?

N-ai cântat cu noi că N-a tolă-tolă-tolănit-o de-ajuns şi nici nu te-ai întristat cu noi când a cântat Dan Iliescu despre Tata şi nici nu ai urlat după Tanţa, Helga şi Jeni! Păi ce-ai făcut? Zi-mi tu ce-ai avut mai bun de făcut aseară decât să-i vezi pe oamenii ăştia reuniţi şi cu mare chef de cântat, dansat şi râs? Că show-ul e cu glume şi cu gesturi şi cu subtilităţi şi cu un Aurel care ştie el ce mixează acolo în spate la butoane! Pfuai, să nu te prind că mai ratezi vreun concert din cadrul Stagiunii Rock 2011! Ne vedem vinerea viitoare tot la Grill Pub să ascultăm Marcă Înregistrată şi Pseudonoise şi ţi-oi mai povesti şi-atunci ce-ai ratat aseară la Timpuri Noi!

 

Anne-Marie Chelariu,

PR Electric Fence (care cântă e 25februarie tot acolo!)

 

 

În ce oraş locuieşti? X. Aveţi Mall?

Nu, până anul trecut n-aveam Mall, drăgălică Doamne! Şi era terific să cauţi vreun cadou sau să îţi cumperi blugi şi andindaşi la începutul şcolii, sau să te cari până la Bacău să-ţi iei rechizite şi-un ghiozdan oarecum decent. Dar am trecut eu şi prin vremuri mai rele, când îi luam mamei cadou de 8 Martie de la magazinele din 1Mai (cartierul în care am stat vreo opt ani) şi trebuia să trec prin sala de jocuri la aparate ca să ajung să-i aleg un set Fa.

Şi-i important pentru mândria oraşului. Bine, bine, avem totuşi telegondolă! Şi teatru! Da` Mall aveţi? Na-ţi-o bună, că nu! Păi se duce pe Apa Sâmbetei mândria, faima şi unde oare să se ducă fotbaliştii de la Ciaclăul Chiatra Niamţ după meci? De unde-şi cumpără ei oare nişte ochelari de soare? Păi unde-şi scoate omu` de rând felina la plimbare? Păi unde mai joacă copiii ping-pong? Păi la MALL!

Ce Forum Center, dragă, păi da` mă duc eu în ţărăneala aia de lângă piaţă? Nu, dragă, tre să fie călduţ, s-aibă scaune d-ălea de-ţi tremură carnea pi tini când dai un leu, tre să fiu o ţâruc di muzică când te plimbi cu căruţu prin Plus.

Nu contează că n-avem un etaj întreg cu mâncare cum zice melodia ceea de la Fără Ca$$a, contează c-avem Mall. Şi ne luăm haine ieftinachis şi mai căscăm ochii la una-alta. Că şi-aşa, unde să te duci când îi frig afară? Că-s doar trei muzee şi le ştiu de-acuma pe de rost. Mă mulţumeam eu şi cu Petrodava, doar că mă deranjează la ochi de galbenă ce-i. Dar măcar are magazine întregi cu tablouri care ciripesc şi în care susură apa! La Mall îi o ţâruc mai fain-făinuţ! Plus c-am auzit că se extinde! Iuiuiu, când o veni Haş end Emu la Chiatra Niamţ, să te ţii!

 

Cred şi eu că mă vrea Chinezu la Gold Plaza, săraca di mini,fără cultură şopingistă. Or fi mari băile în Mall la Baia Mare?

FrustrĂri legate de livrări

Repede, repede, că uit moaca lui nenea căruia i-am dat 50 de bani.

Mi-am comandat azi mâncare împreună cu a mea colegă de apartament. Nu spui de unde, dar a venit răpidi-răpijor şi-a fost bun, bun şi îndestulător. Doar că eu mereu am avut o problemă legată de plata unor livrări. Cât se lasă? Se lasă? Cum se lasă? De ce se lasă?

La coafor şi-aşa-i scump ca naiba. Dacă laşi azi cu 10 lei în plus şi nu mai laşi data viitoare eşti o chitră. Dacă nu laşi deloc poate te face nasol cu următoarea ocazie. Dacă livrarea e gratuită (cu o comandă minimă, adică şi-aşa ţi-ai cam luat mai mult decât poţi mânca doar ca să ajungă ei la tine) atunci mai lăsăm ceva în plus? Cât? Doi lei îi puţin, cinci lei e cam mult.

Nu s-a întâmplat nimic din toate astea acum un sfert de oră (ştiu, am înfulecat rapid), doar că la telefon mi s-a zis că pot plăti cu bonuri de masă şi cum situaţia financiară e precară după plata luminii, chiriei şi Internetului, am zis Phew! Câte bonuri? Patru. Bun.

Acuma ce mă fac că vine nenea la uşă, îl întâmpin fericită: Ce repede-aţi venit! şi îmi zice patru bonuri şi un leu douăzeci. VăLEU! Păi, da… Gabi, ai doi lei? Fată, n-am niciun ban. Simona? Ai un leu, doi? Fată, n-am.

Anne avea doi bănuţi de 50 şi vreo patru de 10. Monede, da. Faţa omului când i-am dat 50 de bani: PRICELESS. Mi-a stat mâncarea-n gât. Acum regret că n-am card, să nu fiu nevoită să FACE THE PAIN of not having money and having to say I`m sorry I can`t tip you.

Când eram mică…

… voiam să sparg ecranul televizorului ca să ajung şi eu în studioul de ştiri, voiam să urc până în vârful dealului să văd cum e în America, mă ameţeam singură bâţâind dreapta-stânga din cap ca să văd cum e să zbori (dacă faci aşa cum zic eu, închizi ochii şi ai impresia că zbori!), rămâneam singură în camera străbunicii pe întuneric ca să îmi mai spună o dată poezia aia cu Gutten Tag, Herr Montag!

Dar cel mai mult voiam să intru în TOATE casele oamenilor din sat. Eram fascinată de locuinţele lor. Mai ales de casele cu etaj. Când mergeam cu bunicii în vizită la cineva, îmi ceream voie la toaletă şi urcam pe furiş la etaj. Îmi plăcea să intru în camere, să simt cum miroseau, să intru în camera “de bun” – în care de obicei era foarte rece şi se ţineau prăjiturile, îmi plăcea să mă uit pe pereţi, să ating obiecte, să mă arunc pe canapeaua roz de la tanti Erika şi să mă prefac că eu sunt în braţele prinţului din tabloul cu leagăn. Îmi plăcea la nebunie să mişun prin casele oamenilor. Nu cotrobăiam, doar îmi făceam propria poveste. Nu mi-au plăcut foarte mult sertarele, oamenii ţin în sertare ceea ce nu vor să expună, aşa că nu mă fascinau sertarele cu şosete, prosoape, batiste şi truse de cusut. Dacă găseam câte-o cutie de bijuterii eram cea mai fericită! Probam cercei, broşe, mărgele… Aveam timp prea puţin câteodată, cât pot să zici că stai la baie? Noroc cu animalele de casă, mai minţeam c-am stat să mă joc cu ele.

Dorinţa mea cea mai mare era să ajung să intru în TOATE casele din sat. Casa bunicilor deja nu mai prezenta niciun interes, toate cotloanele fuseseră atent analizate, toate rujurile probate, apa de colonie rusească a străbunicii, pălăriile, albumele foto, păpuşile pe care nu ai voie să pui mâna… am ajuns şi la vecina! Animalele împăiate au fost smotocite, jucăriile din generaţie în generaţie şi-au făcut prieten nou, şura n-avea secrete, grădina o transformasem în colibă.

Ţin minte că am ajuns la Peleş prima oară şi, păşind pe prima treaptă, am zis: asta-i casa mea. Mi-am imaginat că locuiesc acolo şi că toţi colegii de clasă cu care eram în excursie erau invitaţii mei. Aveam un întreg dialog în minte şi mai mormăiam câte ceva. Aveam un limbaj mormăit atunci când mă concentram sau când mă jucam cu non-fiinţe.

Mi-am păstrat curiozitatea. Astăzi mi-am permis să trag cu ochiul în holul apartamentului 43, a cărui uşă de la intrare era crăpată.

Any man of mine…

Pentru cei care n-au văzut încă pe Manly, iată ce-mi doresc eu de la purtătorii de pantaloni anul acesta:

1. Să fim parteneri. Ştiu că majoritatea femeilor sunt nebune şi îi terorizează pe ăştia cu idei stupide despre măritiş, nume de copii, plante feng shui şi alte porcării. Dar mai sunt şi unele femei care nu vor decât să le fie partenere (adică să comunice inteligent, să înveţe unul de la celălalt, să împartă, să călătorească împreună, să se aducă unul pe celălalt cu picioarele pe pământ, dar să-şi şi alimenteze visele).

2. Să nu îşi mai facă freza ca a nu ştiu cui şi să nu fie nişte reproduceri în serie după vreun mascul ultra-dotat. Să păstreze relaţiile aşa cum le simţeau la început, adică să aibă maniere. Să nu vorbească urât, să nu ridice tonul, să nu se scarpine de faţă cu noi în locuri sub nivelul mării, să nu râgâie şi să zică “Am răcit”, să nu tragă vânturi şi să nu îi miroase gura.

3. Să râdem împreună. Mult. Să citim cărţi, să urmărim documentare, să ne plănuiască vacanţele până la utlimul detaliu. Şi să-mi respecte momentele de rătăcire :)

3 lucruri esenţiale ca să ai o femeie blândă lângă tine. Hai, ce naiba, doar nu ţi-am cerut s-o iubeşti pe mama!”

 

Word! 🙂