Archive for February, 2011

DOC. A ţipat femeia asta.

Care-i concepţia generală despre fetele care merg la concerte de băieţi? Rap. Hip-hop. Super hard-core heavy metal. Numerele de striptease. Nu sunt all the same, dar fetele sunt privite ca nişte elemente care, fie:

1. sunt urâte şi merg la concertele astea că-s confundate cu băieţii

2. sunt nişte leşinate şi merg de dragu iubiţilor şi le vezi că habar n-au ce se întâmplă pe scenă şi de ce se agită băjeţii ăia

3. sunt o ameninţare că stau în primu rând şi cântă şi ştiu toate versurile, deci s-ar putea să aibă c-o pereche în plus.

Eu am fost la primul concert DOC dinna mi laif aseară. Îmi doream mult să-l văd şi la lansare n-am ajuns că mă îmbolnăvisem. Cum Scăpat de sub control îmi urlă-n timpan de când i-au dat drumul pe piaţă şi clubul era la câţiva paşi de mine, mi-am luat în cârcă cel mai bun prieten (pe care l-am păcălit oarecum să vină, dar ştiu că n-a regretat) şi am ajuns cu o oră juma înainte. Cât să ne ocupăm un loc pe buza scenei şi să găsim o boxă pe care să ne odihnim sticla de bere.

Ştiam că Doctoraşu adună lume oriunde se duce. Nu-mi place să vorbesc despre senzaţia aia mişto cu care rămâi după un concert la care te-ai simţit foarte bine. Fac referire la ea drept senzaţia aia mişto de după un concert la care te-ai simţit bine. Invitaţi grei, freestyle, ceai, beaturi noi şi mai puţin noi, teasing de noi albume, filmare cu public pentru viitoare video-uri.

Am stat în primul rând la DOC şi m-am întrebat De ce nu ţipă femeile ălea de lângă mine? Când apar poze vi le arăt. Extaz, tati! 🙂

Advertisements

Blogărete. Dragobete.

După ce iubitul meu m-a sunat să-mi zică “Dragobete, trezirea!” – în ideea în care eu uitasem că azi e 24, deschid şi Facebook-ul şi-mi sare Bobby Voicu-n faţă cu un status şi-un filmuleţ. Dau play şi mă minunez: gaşca de bloggeri, care mai de care mai cu talente ascunse, cântă de zor Cele două cuvinte de la Trupa Taxi. Mi-am păstrat zâmbetul pe buze câteva minute bune văzându-i prestând într-un aşa videoclip cu greutate. Şi-s mândră de ei şi mă bucur că-i cunosc! 🙂

În ordinea încercării de-a ne zice că Ne IU

Bobby Voicuhttp://www.bobbyvoicu.ro (mare om, mare caracter, mare amator de plimbări şi blogtripuri),

Andrei Cismaru http://andreicismaru.ro/ (nu vă divulg porecla pe care i-am dat-o că pare fioros cu barba asta),

Hoinaru (Alex Ciucă) http://www.hoinaru.ro/ – scrie bine tare băiatu ăsta şi tot ne promite că o să povestească despre cum e să-ţi dai licenţa de trei ori,

Dan Bălan (aşa-i zic eu lui Andrei Bicky) http://twitter.com/andreibicky,

Ionuţ Bunescu http://www.bunescu.ro/(ochelaristul cu care m-am pozat la petrecerea manly şi cu care fac echipă bună la fussbal),

Make http://www.mariusmatache.ro/ (folkist, doctor în ştiinţe exacte şi Naşul meu virtual),

Adi Zăbavă http://www.adizabava.ro/ (moldovean de-al meu de la Piatra Neamţ, flegmatic cum îl ştiu, m-au surprins veleităţile lui artistice),

Laurenţiu Buică http://www.laurentiubuica.ro/ (cel care mereu are de obiectat că nu practic pupatul social),

Piticu http://www.piticu.ro/ (pe care l-am cunoscut prima oară la cinematograf şi m-am minunat de râsul lui),

Bogdan Marin http://rastabogdan.wordpress.com/ şi Alex Tunaru http://www.tunaru.ro/ (cu primul am stat la câteva beri astă vară în locul preferat de bloggeri, Open Pub, pe-al doilea îl apreciez pentru ce-are-n tărtăcuţă şi fairplay în fotbal şi rugby),

Alex Cîrstea http://www.alexymsg.blogspot.com/ (un tip simpatic pe care-mi plăcea să-l tachinez spunându-i că-i un om rău, dar m-am potolit când l-am văzut în Thalassa),

Ştefan Murgeanu http://www.concediaza-ti-seful.ro/ (de la el aţi avea parte de cea mai jovială concediere),

Auraşics http://aurasmihai.ro/ (îl ştiu de mai multă vreme şi-l citesc cu drag că scrie deştept şi cu umor),

Sorin Grumăzescu http://soringrumazescu.ro/ (am făcut odată un antrenament de rugby împreună şi mă ajută cu promovarea trupei Electric Fence, de care-i place mult),

Claudiu Ciobanu http://www.retail-fmcg.ro/ (alt membru al Dream Team pe care îl consider un fel de guru al hypermarketurilor),

Adrian Ciubotaru http://www.adrianciubotaru.ro/ (despre el am mai scris pe blog, nu e doar tipul cu Lecturi Urbane, vă garantez), dar e tipul care a luat bătaie de la mine şi Bunescu la fussbal, ha!

Chinezu http://chinezu.eu/ (mi-e foarte simpatic, mereu prietenos şi hlizitor, om de vază şi de bază!),

Birkof http://www.birkof.ro/ (l-am cunoscut la un fotbaltweetmeet prima dată, că-i mare amator) şi de-atunci îmi dă RTuri la chestii compromiţătoare),

Pandutzu http://pandutzu.com/ (karaokist, preferatul blogosferei că-i mic şi are porecla asta!),

cu Robert Antonescu http://www.robertantonescu.ro/ va trebui să fac cunoştinţă,

Toma Nicolau (câte porecle i-am pus şi lui Nicolae, să fie sănătos! Mi-i drag că-i un tip fain – http://tomanicolau.ro/,

Lucian Marin (tot astă vară l-am cunoscut, când băteam podeaua la Open Pub şi îi mulţumesc pentru drumul la mare – http://lucianmarin.wordpress.com/

Vlad Dulea Dream Team-er, ne-a făcut nişte fotografii din unghiuri periculoase la antrenamente la rugby şi a compus împreună cu Make imnul Stejarilor – http://vlad.dulea.ro/

Mircea Meşter e persoana la care te duci prima pară când intri la o petrecere- http://mirceamester.ro/

Am înţeles că mulţumirile se îndreaptă şi către redactorul responsabil cu surprizele, Cristina Bazavanhttp://bazavan.ro/

Bravo, băieţii!

Un concert de nota 10.

Fără altă introducere, că ştiţi deja de pe Facebook şi Twitter că ne-am simţit bine şi totul a fost foarte fain vineri în Wings, o las pe Elena Vasile, solista trupei Electric Fence să povestească din perspective mai înalte.

“Este doar o intamplare si o coincidenta rautacioasa, faptul ca ne-am hotarat sa cantam prima oara noua noastra melodie cu text in limba rromani intr-un club care se numeste « Aripi ».

A fost o cantare profesionist stabilita de-cu multe saptamani inainte. Seriozitatea organizatorului si-a facut simtita prezenta inca de la primele propozitii schimbate prin telefon. Atunci ne-a fost clar ca avem de-a face cu oameni care stiu ce vor, si cum se face.

Cateva decizii pe care le-am luat impreuna cu colegii de trupa si cu managementul trupei transformau aceasta cantare intr-un nou inceput. Urma sa cantam alaturi de un chitarist nou-nout, urma sa prezentam in premiera doua piese si totul parea foarte greu. Basca, era prima cantare pe anul asta.

Alexandru Misu – Andu este noul chitarist al trupei Electric Fence si ii uram bun venit si o viata lunga si plina de succese in trupa. In acelasi timp ne luam bun ramas de la Stefan Constantinescu si-i multumim pentru tot ce a facut pentru noi.

In principiu astea ar fi trebuit sa fie noutatile pentru prima cantare din acest an. Din pacate, Marti, Ovidiu Condrea tobosarul nostru din momentul acela ne-a anuntat ca Vineri nu poate participa la cantarea din Club Wings pe motiv de ‘’Zilele Orasului Gura Humorului’’ – cu Krypton. Cum nu ne puteam aseza de-a curmezisul carierei ilustrului nostru prieten si tobosar, am decis sa-l eliberam de povara care-i umbrea si incetinea ascensiunea si accesul pe marile scene ale tarii, si am decis sa cautam alt tobosar (aviz doritorilor).

Cum, insa, seriozitatea celor de la Wings trebuia rasplatita cu seriozitate, aveam doua zile sa gasim pe cineva, chiar si provizoriu cu care sa putem evolua Vineri 18 Februarie. Si cum din fericire lumea asta nu duce lipsa de nebuni frumosi si de oameni generosi ni s-a intamplat Florin Vasile, tobosar in Marca Inregistrata care a acceptat sa invete si sa cante 13 piese pe care nu le mai auzise, in doua zile. Da fratilor, am repetat doua zile si Vineri ne-am prezentat in fata voastra. Ce-a iesit ati vazut. In cele ce urmeaza, conform obiceiului, o sa evoc intamplarile asa cum le-am vazut eu.

 

Locatie :

Club Wings, str.Eminescu nr 127. Este fostul cinema Viitorul, o locanta din care oameni cu bun gust si pricepere au facut un loc primitor si prietenos. Spatiu mare si generos, oameni cooperanti, un loc in care toata lumea isi facea treaba zambind. Inca de la probe am stiut ca o sa iasa ce trebuia.

 

Logistica :

Ireprosabil. Nu sunt multe lucruri de spus in conditiile in care rider-ul tehnic impus de noi (care nu-i deloc simplu) a fost respectat cu sfintenie, in conditiile in care la sfarsitul cantarii am primit o inregistrare integrala pe track-uri a concertului de o calitate foarte buna. Ba ar mai fi ceva de spus – Chapeau bas domnilor!

 

Prestatie :

Incercati sa va puneti o secunda in locul meu si veti simti ce am simtit eu la repetitii, cand Andu, chitaristul nostru, m-a certat la repetitii pentru ca greseam interpretarea in unele locuri a unei piese pe care eu o compusesem iar el o invatase de o saptamana. A fost hilar si-un pic jenant. Repetitiile s-au desfasurat sub semnul stressului, dar si al uimirii. Am fost stresati cu totii pentru ca abordam un concert cu doi oameni noi si am fost uimiti de capacitatea si talentul acestui chitarist de 20 de ani, caruia toti ii vedem un mare viitor.

Despre nebunia tobosarului Florin am mai vorbit si probabil se va mai vorbi. E un nebun misto. Multumim lui Dan Ionescu si trupei Marca Inregistrata pentru ca ne-au imprumutat tobosarul si sala de repetitii si pentru ca, desi, erau ultimii care trebuiau s-o faca, au insistat sa-si plateasca biletul de intrare.

 

Vlad (bas)

Imperial. Creste in progresie geometrica. Stapaneste foarte bine piesele si instrumentul. Are o atitudine exceptionala si sunt convinsa ca a frant multe inimi in Wings.

David (sampler si keyboards)

In jurul lui s-au invartit toate, are foarte multe sarcini pe parcursul unui concert si nu s-a lasat coplesit de ele. Si-a facut treaba perfect, si-a permis chiar si un moment haios, dar virtuoz. A fost cu ochii tot timpul prin sala cautand pe cineva drag lui si-l felicit ca nu s-a lasat doborat de faptul ca acel cineva nu era acolo.

Florin (tobe)

Numai un nebun poate sa faca ce a facut el. A batut exact si cu mult testosteron ca sa nu zic c…i. Ne-a transmis energie si a fost atent la tot ce-i susura David in casca.

Andu (chitara)

Ne-a uimit atat de mult la repetitii incat la cantare ni s-a parut normal sa cante bine. A fost prezent, a avut atitudine si a completat intr-un mod fericit mix-ul pe care ne-am propus sa-l facem cu Electric Fence.

Eu

M-am simtit bine, m-am auzit perfect, cred ca am reusit sa transmit. A fost una dintre cele mai pretioase cantari din viata mea.

Lucian (sunet)

Ajutat intr-o masura mult mai mare decat in alte dati de echipamente, a fost exceptional. A fost regele efectelor, a stiut sa umple unde era gol, sa simplifice unde era aglomerat.

Anne-Marie (pr)

Captiva in dilema care-i paralizeaza actiunile, Anne-Marie se zbate intre datoria de a promova trupa si tendinta de a se promova pe sine insasi. In continuare e in cautarea unei modalitati de a ne face cunoscuti, de a aduce lume la concerte. Este o fata desteapta si perseverenta si nu ma indoiesc ca intr-o zi va gasi calea. S-a simtit faptul ca i-a placut ce a vazut pe scena, ca a fost mandra de noi si speram ca asta s-o ajute sa nu mai dezarmeze asa usor.

 

Concluzii

In opinia noastra si a altora, am avut cea mai tare cantare Electric Fence de pana acum.

Multumim tuturor celor care au venit si va asteptam Vineri, 25 Februarie in Grill Pub unde vom canta alaturi de prietenii nostri de la in Probe.

p.s. multumim lui Sorin-Aurel Sandu de la teatrul Masca pentru textul ultimei noastre piese, multumim Flaviei Fitoiu si Teatrului de Comedie pentru outfit, multumim Adrianei Craciunescu si lui Marius Mihalache pentru poze”.

 

Acestea fiind zise, ne vedem VINERI, în Grill PUB, la un nou concert!

Mai multe poze găsiţi pe pagina noastră de Facebook.

Singurătatea-i o treabă normală

 

Eu nu-i înţeleg pe oamenii care nu fac nimic singuri. Nu merg la un concert singuri, nu mănâncă singuri, nu merg la film singuri, nu se plimbă singuri pe stradă, nu-şi caută singuri de îmbrăcat prin magazine, nu citesc singuri o carte-n parc.

Alo? Salut. Ce faci? A, nimic, voiam să mă duc până-n Carrefour să-mi cumpăr detergent şi aş fi vrut să vii cu mine. Dar dacă nu poţi, asta e. O să-mi spăl de mână tot ce am de spălat.

Isolophobia îi zice. Totul ţine de cât de multă încredere ai în tine. Eu m-am dus singură la concert la Guns `n Roses. Am mâncat de-atâtea ori singură în restaurante. Da, te vede chelnerul singură şi întreabă: câte persoane?, dar de ce să te ruşinezi când tot ce-ţi doreşti e să laşi o ciorbă caldă să-ţi încălzească esofagul în timp ce te gândeşti la ale tale şi nu eşti nevoit să porţi o conversaţie de complezenţă. Cu gura plină, da.

Îmi place să îmi fac unele cumpărături singură. Să pot să alerg prin magazine în stilul meu (nu sunt genul care se zgâieşte la o pereche de pantaloni scurţi, cu toate că are nevoie de ghete de ski). “Da, o să vin la concertul trupei tale, cu toate că o să vin singură”. Şi ce dacă vii singură? Dacă nu găsim companie nu mai ieşim din casă? Da, îţi trebuie o pereche de nuci ca să te duci într-un loc nou plin de necunoscuţi şi să nu cauţi disperat cu privirea o faţă familiară. Dar devine grav când nu poţi sta o secundă cu tine însuţi. Să nu suni pe nimeni, să nu zici Hai pe la mine, mă plictisesc, să nu zici Hai pe la mine să plecăm împreună la şcoală, etc. Nu vreau să-mi transform prietenii în plase de siguranţă. Mă duc singură să dau piept cu situaţiile ce nu-mi provoacă confort.

Ai trecut vreun test din ăsta de singurătate? Ai făcut singur un lucru pe care nu credeai că erai în stare să-l faci? Îmi povesteşti?

Cere atât cât valorezi

Nenea Seth tocmai ce mi-a oferit o explicaţie pentru un issue ce mă macină cam de când am început să-mi caut un loc pe piaţa muncii din ţerişoara aiasta. Nu vă mai traduc,

If you’re not getting paid what you’re worth, there are only two possible reasons:
1. People don’t know what you’re worth, or
2. You’re not (currently) worth as much as you believe

Şi pune accent pe ideea că trebuie musai să te faci de neînlocuit în sistemul în care funcţionezi.  Şi-acum mă duc să mă gândesc la asta, că deocamdată am impresia că 1., dar se prea poate să 2., deşi nu cred 🙂

Aristocrăţeşte

Neaţa, dragă! Păi neaţa pe trezite, nu ştiu ce-ai făcut tu aseară, dar eu m-am culcat după 12 şi uite-mă, nici 11 nu-i şi deja scriu pe blog. Da, da, ăsta-i matineul. L-ai prins.

Şi, cum a fost seara de sâmbătă? Aţi mâncat, aţi dansat, aţi băut, ştiu. Dar nu neapărat în această ordine. Ei, dacă tot mă întrebaţi, eu am fost aseară la hăhăială. În Prometheus, cu Aristocraţii. La invitaţia lui Chinezu.

Acuma n-am să mint. Mi-o dat lacrimile la 1 din 4. Da, mă, da, la glumele lui Sorin. Plus că eu sunt amatoare de stand-up comedy şi mă uit la diverse show-uri străine, de la Chris Rock, Eddie Murphy, Katt Williams, Carlos Mencia – mă holbez cam la tot ce prind din aria asta. Nu m-am dus aşa, ca neofitu, cu prietenii – Bă, hai să ne râdem şi noi.

Locu-i drăguţ şi complet respirabil, compania blogăristică – îmi pare rău că n-am apucat să îi prind pe câţiva dintre ei să mai schimbăm un Helău, muzica tare bună!, dar mi-ar fi plăcut ceva mai multă prezenţă scenică de la ceilalţi şi glume mai spumoase. Dar mi-am făcut porţia de amuzament, nu vreau să dezvălui bucăţile ce m-au făcut să-mi dau jos ochelarii şi să mă şterg de lacrimi de râs. Dar vă zic doar un fel de joc de cuvinte (că mie-mi plac mult astea): eu dacă aş fi fumătoare, m-aş duce şi-aş băga un ţitren, aşa, ca de dimineaţă, la cafea.

Mergeţi, mergeţi, n-aveţi ce pierde. Cu siguranţă avem tipuri diferite de umor şi-o să vă placă şi de ceilalţi în aceeaşi măsură.

I`m in <3 with a FlashMob

What`s not to like?

TMobile – Welcome Back

Dance

and Merton, the Piano guy

They made me smile in front on my laptop.

And made my night`s sleep

And my morning! 🙂