Posts Tagged ‘vitan’

30 de minute cu 30 de secunde

“Schimbaţi aparatul acum!” se aude printre ritmurile muzicii antrenante la fiecare 30 de secunde în care or te zbânţui pe platforma cardio, or împingi la aparate.

Nu m-am aşteptat să merg la o conferinţă de presă şi să ajung pe aparate la o sală de fitness. FitCurves şi-a deschis un al doilea centru (primul a fost în 2009 în Vitan) în Drumul Taberei, mai exact în incinta Ghencea Business Center (fancy name, ain`t it? 🙂 ) şi e o sală de fitness mov, aerisită şi deschisă, cu o privelişte predominant verde şi cu turn de biserică. Nu sunt oglinzi (păcat, narcisistele slăbănoage precum yours, truly au nevoie să-şi admire the curves cam la fiecare trei minute), nu sunt bărbaţi (nah, luaţi-o ca pe-un avantaj), aparatele sunt aşezate în cerc şi antrenamentul durează numai 30 de minute.

Poţi veni oricând, mereu e cineva acolo gata să te înscrie în “circuit”, se lucrează personalizat, aparatele nu au greutăţi, ci funcţionează pe un sistem hidraulic (adică nu rişti să îţi întinzi vreun ligament pentru că lucrezi cu propria forţă), iar prima şedinţă e gratuită. Poţi merge oricând să fii măsurat, sfătuit ce e mai bine să faci pentru condiţia fizică dezirabilă şi au tot felul de concursuri simpatice (Miss FitCurves, de exemplu) şi puncte bonus (ce se transformă în produse – mănuşi de fitness, gentuţe şi alte accesorii) în funcţie de progresul pe care-l faci.

Nu, n-am fost plătită să scriu articolul ăsta. Nu, nici n-am primit abonament gratuit 🙂 Am fost invitată la lansare, mi-a plăcut cum arată şi cum se poartă lumea acolo şi am decis să scriu despre asta.