Fobie

M-a atacat un fluture de noapte în bucătărie. Un fluture de noapte care mi-a studiat comportamentul timp de trei zile, făcând pe mortul în balcon. Mi-a simţit frica şi mi-a exploatat-o. Ştia că n-o să iau măturoiul să-l gonesc din colţul lui. Ieri a dispărut. Lăsasem rufe la uscat pe balcon peste noapte. M-am trezit şi m-am dus să verific: Mai e sau nu mai e bestia? Nu mai e. Hm, asta nu poate fi a bună, că sigur n-a ieşit pe geam, doar şi-a mutat locul şi acum nu-l mai pot vedea. Eu nu-l pot vedea, dar el mă vede pe mine. Mă vede şi mă miroase şi îşi pregăteşte atacul exact când mi-a scăzut mie vigilenţa. Acum cinci minute m-a atacat. Mă făceam că-mi prepar ceva gustos la aragaz, să prind putere, să fixez proteina, să pot reface capitolele ălea la licenţa, mama lor, când am simţit ceva că-mi intră-n păr. Cu capacul roşu de la tigaie într-o mână, cu uleiul încins sărind stropi peste rochiţa cu care stau în casă, purtam război cu bestia. Mă ataca într-una şi venea peste mine, mă făcea să bat în retragere către uşă, să las naibii bucătăria să ia foc şi să privesc namila înaripată cum zboară nestingherită prin geamul de pe hol. Dar nu, două capace peste cap, m-am ajutat şi de linguroiul de lemn, până când am băgat bestia după uşa de la balcon. După care Jmaf!, am lipit uşa de perete, ca să văd sângele maroniu şi otrăvitor al bestiei cum se prelinge de peretele meu pătat de atâţia şi-atâţia stropi de tentaţii culinare. Mi-a fost groaznic de frică, mi s-au ridicat toate firele de păr de pe corp şi am crezut c-o să capitulez. Dar n-am ţipat, mi-am agitat doar mâinile în aer şi acum mă duc să-mi spăl părul pe care l-a atins urâtul maroniu în atacul său fulgerător.

Fluturele de noapte atacă ziua.