Ultimii purici. Cei de Mai.

1 mai 2010

Sunt zilele acelea în care nu-mi găsesc locul. Trebuie că le ştii.
În care nu te sincronizezi cu tine însăţi.
E o sâmbătă de sacrificiu şi de probe psihice. O sâmbătă de care-ţi vei aminti ca de-o piatră de hotar. Se întâmplă anual, ca urmare a unor răsfrângeri de stări interioare a unui seamăn de care eşti legat.
Să nu dormi. Ai să visezi urât şi-ai să te trezeşti trist şi transpirat.

2 mai 2010

A venit.

Mănânc un măr. Rece. Face cranţ când îmi înfig colţii în el.
A venit căldura. Apa rece începe să fie călâie, apar ţânţarii şi se încinge casa. Şi tu, împreună cu ea. Te încingi şi nu ai chef să îţi termini proiectele, şi spor la licenţă n-ai. Nu ştii când ai ajuns deja în Mai, dar ar merge o petrecere în Herăstrău, noaptea, ca în seara aia după Patrice. A fost un weekend în care strada mea a stat cuminte, n-a vuit, nu s-a răstit de dimineaţă la mine. Capitala s-a mutat pe litoral, zicea o burtieră, cât am apucat eu să ţin televizorul deschis. Nu-mi place televizorul.
Am ieşit să-mi iau apă. În tramvai mirosea a bătrâneţe abia ieşită din spital. Trei băbuţe. Destul de întuneric şi scaunele albastre nu spun nimic. “A murit Tică” vine verdictul. Una dintre doamnele în etate vorbeşte la telefon, iar de la celălalt capăt se aude o voce tânără. După verdict, celelalte două băbuţe o privesc deznădăjduite. Oare se gândesc dacă trec de vară?

3 mai 2010 (a revenit consecvenţa, da?)

Încă o dimineaţă

…în care mă trezesc destul de devreme, în ideea în care “Azi n-o să fie ziua în care mă holbez la laptop”.
Citind ultimul post pe blogul lui Adrian Ciubotaru, m-am gândit la propriile demersuri scriitoriceşti. Am mai vorbit de inspiraţie, cum şi unde vine ea, cum s-o prinzi de coadă şi s-o forţezi să-ţi umple foaia.
Nu mai ştiu la ce vârstă m-am apucat să scriu. Îmi plăcea din clasa a patra să fac compuneri, iar în gimnaziu abia aşteptam să-mi uimesc colegii cu ultimele născociri. După ce am intrat în trupa de teatru, creaţiile mele şcolăreşti au devenit adevărate puneri în scenă. Şi astăzi, dacă mă întâlnesc cu unii colegi de liceu, au bunătatea să-mi recite fraze din eseurile prezentate clasei. Asta nu poate fi decât flatant, la un nivel naiv, dar totuşi e flatant.
Prima poezie am scris-o pe la 14 ani, când îmi ţeseam o poveste de dragoste cu decor rural. Scriam pentru poezie.ro şi primeam tot felul de comentarii pozitive, chiar am fost invitată la un cenaclu la Iaşi, să-mi prezint lirica. Ori, la 15-16 ani, când se întâmpla asta, vă daţi seama că mi-am zis: Băi, oi fi bună.
După primul an de liceu, am scris la revistă. Îmi plăcea când mă opreau colegii pe holuri şi flecăream pe marginea articolelor mele. Îmi plăcea când mă întrebau colegii de clasă “Anne, când apare revista? Câte articole ai scris?” şi îmi plăcea când le aduceam Flori de munte, proaspătă, cu miros pregnant de cerneală de tipar şi simţeam că mă apreciază. Citeau şi râdeau, “Doamna profesoară, aţi citit articolul lui Anne? Vorbeşte şi despre noi”.
La sfârşitul liceului, la ora festivă, profesorii şi-au amintit de compunerile mele lungi din clasă, de maniera umoristică în care le citeam şi de contribuţia mea la dezvoltarea scriiturii liceene. În cei patru ani de liceu m-am ales cu o poreclă: Artista. Mă tachinau băieţii, care, pragmatici din fire, lucrau cu cifre şi eu cu stoluri de păsări. “Anne, da, să scrii o carte”, “Anne, să faci un film”. Răutăţile le acceptam cu uşurinţă, nu-mi ieşea o integrală la mate, venea verdictul “Anne, fă o compunere”.
I-am lăsat gură-cască atunci când am înfruntat-o pe doamna dirigintă. Credeţi că Alecsandri chiar se gândea ce semnificaţie are şopârla verde care se prăjeşte la soare? Nu, a văzut-o, i-a plăcut, a făcut un vers. Ce dragon, ce simbolistică ascunsă, ce metaforă pentru lene?
Niciodată nu am putut să-mi ascund starea de fapt. “Anne, te trădează faţa. Mimica mereu o să-mi zică exact ce gândeşti”. Am scris şi un eseu în care îl apăr pe Eminescu. Îi dispreţuiam pe colegii mei care tratau subiectul la română drept Fapt Monden şi făceau din relaţia cu Micle titlu roşu de tabloid.
În Bucureşti inspiraţia e de altă manieră. Fapte mundane, scene din tramvai-metrou. Îmi recitesc articolele de acum câţiva ani şi poeziile din copilărie şi uneori mi-e ruşine de ele. Ce prostie! Ce romantism ieftin! Aia eram atunci.
Sau citesc articole care-mi plac atât de mult încât nici nu simt că le-am scris eu. Nu ţin minte cum era sufletul meu în clipele alea.
N-am scris demult, nu mai am vocabular, uneori nu reuşesc să pun faptele în cuvinte.
Îmi place să scriu haotic, dar nu îmi place să citesc ideile scrise haotic de alţii. Gata.

4 mai 2010

Laughs

Ieri, când am ieşit de la curs, aveam mâinile destul de ocupate cu o sticlă de suc, geanta, un poster, un pachet de covrigi şi parcă mai era ceva…
Ca să nu fiu nevoită să-mi rog colegii să fie pe post de cuier, am băgat sticla de suc între picioare, (a se înţelege o ţineam cu genunchii) şi-am rostit cuvintele magice: Ăsta e gest femeiesc, să bagi între picioare tot ce nu poţi ţine în mână.
Stupoare. Linişte. Muscaaaa! Ochii mari… “That didn`t come out right”. Nu, nu prea.

Îmi place că tot de ieri, things started to click again. Ştii, perfect timing. Ca atunci când furtunul scoate apa din maşina de spălat exact în momentul în care tu ai păşit afară din cadă (de obicei mă inundă când fac duş).

8 mai 2010

lecturi urbane, Bucharest, 8 mai

Cât lumea încă îşi savurează berea apres-lecturiurbane la Motoare, eu scriu postul ăsta.
Şi trec în revistă ce mi-a plăcut, că ce nu mi-a plăcut nu există, cum ar zice Oana Brătilă, citând din Harap Alb, că de n-ar fi, nu am încăleca pe nicio şa.

Dacă tot vorbeam de Brătilă, mi-a plăcut de ea. Voce de bariton în corp mic, m-a sticker-uit cu Let`s Do It şi mi-a citit din Creangă. Ion.
Mi-a plăcut că am împărţit cele mai multe cărţi de până acum. Şi că am vorbit cu oameni straşnic de frumoşi, da, da, frumoşi fizic, aşa, zâmbitori şi coloraţi şi fără griji de weekend. Şi cu o gaşcă de copii care-au sărit pe mine să le dau cărţi. Teneretu`.
Mi-a plăcut de Blani că filma pe-acolo şi era drăguţă cu proiectul ei cu tot.
Mi-a plăcut că au fost foarte mulţi fotografi. Mi-a plăcut că a apărut şi Stelian Pavalache, despre care ziceam cu Claudia că-i o prezenţă ce ne calmează.
Mi-a plăcut că oamenii au fost receptivi. Nimeni n-a mai fugit, nimeni nu s-a mai grăbit.
Mi-a plăcut c-au venit cu biciclete. Că Pandutzu a reuşit să şi citească pe bicicletă. Şi c-a fost soare.
Mulţumesc şi pentru ediţia asta. Dar aştept cu mare drag un field-trip.

12 mai 2010

Trupe, mobilizarea!

Două zile alături de jucători de rugby. Două zile în care sigur veţi simţi că sportul ăsta merită mai multă atenţie.
FRR are nevoie de voluntari în zilele de 22 şi 23 mai 2010. Ce se întâmplă atunci? Bucureştiul va fi gazda unei etape a Campionatului European de Rugby în 7. La competiţie vor participa 10 echipe, printre care şi România.
Ce vor face voluntarii? Nu, nu vă pune nimeni să faceţi vreo grămadă ordonată cu jucătorii, ci doar între voi. Să fiţi organizaţi brici, să meargă treaba.
Veţi ţine legătura cu echipele participante şi veţi mai avea niscai task-uri voluntăreşti.

Fiţi pe fază, vă vrea Chinezu şi iaca ce vă zice: “Vă invit pe toţi cei care vreţi să participaţi ca voluntari să ne întâlnim cu conducerea Federaţiei vineri, 14 mai 2010, de la ora 18, la sediul Federaţiei din Bd. Mărăşti nr. 18-20 (lângă Mânăstirea Caşin, lângă Stadionul Tineretului – Arcul de Triumf).

Vă aştept cu mare drag şi cu mare, mare emoţie :)”.

13 mai 2010

PR-ul, târgurile şi AD-urile

Voiam să aştept până se termină PR&AD Fair, dar poate citeşte vreunul dintre voi asta, înainte să meargă mâine la târg.
Puţini doritori la ediţia asta, judecând după fluxul de oameni. Cât am stat eu acolo, vreo oră şi ceva, se perindau timid câţiva curioşi, care parcă treceau în fugă pe la standuri, abia ridicând ochii să vadă ce şi cum. Apoi, fotografia de pe twitter postată de Bobby Voicu, speaker la târg, e grăitoare. O mână de studenţi. Bun, atunci să înţeleg că piaţa oferă, dar că noi nu vrem să ne absoarbă? Că ne plângem că terminăm facultatea şi nu ştim încotro să ne ducem doar de dragul de-a ne plânge? Ok, nu-ţi oferă nimeni direct postu` la astfel de târguri, dar poate nu ştiţi beneficiile unui internship. În plus, imposibil să-ţi dea un job în agenţia lor, cu care oamenii ăia se mândresc, în ale cărei valori cred, a cărei misiune au creat-o şi cu care se identifică, când tu vii nonşalant, te holbezi la ei şi întrebi: Şi voi cine sunteţi?
Mda, agenţie. Şi ce faceţi voi? PR. Aha. Normal că te enervezi. Angajaţi? Nu, nu angajăm, dar uite ce îţi putem oferi… Nici nu apucă bine să termine fraza şi tu zici Nu, mersi.
Ok, ţi-au tăiat ăştia netu` şi n-ai avut timp să cauţi ce conturi are agenţia, ce departamente are şi ce rezultate evaluabile a adunat. Bun. Atunci învaţă să pui întrebări. Deşi târgurile astea eu ştiu că au ca scop principal facilitarea accesului pentru “shaking hands with the dream agency”, pe care se presupune că o cunoşti, măcar din cercetarea online.
E ok să fii natural şi să îi consideri pe oamenii ăia prieteni, da` nu-i lua pe sus. Un “Salut, ce-mi pui pe tavă?” nu conduce la engagement. Şi eu în engagement-u` ăsta îmi pun speranţa. În click-ul ce se produce când saluţi şi când rosteşti prima întrebare.
Vă doresc s-aveţi toţi ce munci, că la tăţ` ni-i greu.

19 mai 2010

Consecinţele atitudinilor noastre

Acesta nu este un articol critic. Nu-s vreun behaviorist, nici vreun model de comportament pentru nimeni, însă am o meteahnă. Nu îmi place când nu mă placi, (deşi am câteva persoane cu care mi-e drag să fac pe nenorocita şi nici nu-mi doresc altfel de relaţie cu ele).
M-am gândit să scriu despre consecinţele atitudinilor noastre în urma unui proiect pe care l-am “manageriat”. Ca Project Manager sunt omul pedant, care nu te lasă în pace până când rezultatul finit pe care i-l oferi nu este cel anticipat. Vreau să fie respectate deadline-urile, dau mail-uri lungi în care îţi dau mură-n gură ce ai de făcut, stabilesc întâlniri, te stresez pe Messenger dacă te văd c-o arzi aiurea pe Facebook şi vreau să te trezeşti la timp în ziua prezentării. Ei, bine, pot fi destul de insistentă cu treburile astea, până când simt că-i totu` cum ar trebui. Şi pentru asta am fost ameninţată: Bre, Anne, îţi dau ignore. O să fie bugetul gata într-o oră.
Şi cum nu era bugetul gata într-o oră, şi cum eram contra timp, şi cum se schimbau amănunte, iar Pac, la răsboiu un mail cu FeFeFe IMPORTANT şi iar sughiţuri de “Bagă-ţi mail-urile în… nas”.
Azi am prezentat. A fost ok. A fost bine. Ce mai, a mers şnur! Dar nu m-au scutit colegii de echipă de glume “Şi dacă uiţi, Anne sigur o să-ţi reamintească” sau “Are Anne grijă să îţi semnaleze eventualele greşeli”. Atitudinea mea de project manager stresant mă va costa cel puţin tot atâtea glumiţe echivalente cu perioada în care i-am stresat pe oameni.
Nu-mi doresc să urmez modelul “the most popular girl in school”, sunt chiar “an exclusive motherfucker”, dar văd în jur exemple de oameni a căror atitudine i-a făcut un fel de paria. De la băiatul care face glumiţe deplasate, prea multe, prea des,la băiatul lângă care nu se aşează nimeni la cursuri, la cel căruia nu îi dă nimeni să copieze la examen, până la cel care, deşi face anunţ oficial în amfiteatru, în ziua petrecerii nu se arată nimeni.
Mă gândesc că oamenilor ăstora nu le rămâne decât să se grupeze între ei pentru că, ştim din teorie (şi iaca şi-n practică), reputaţia ţi-o schimbi greu.
Păreri?

22 mai 2010

Poezie, dă-mi-o mie

Norii grei se golesc peste nurii tăi,
Nu plânge fato, vom fi pentru totdeauna
Doi proşti care se iubesc în ploaie.
Deschide gura şi înghite cerul
Lasă vântul să-ţi şuiere limba
Şi-apoi să mă săruţi.
Cască gura larg, să-ţi vadă curcubeul amigdalele
Şi să le împrumute din culoarea lui
Ca apoi, când te sărut, să spun că ai gust de curcubeu.

4 responses to this post.

  1. Posted by andrei on May 22, 2010 at 7:59 am

    test. si imi place poezia.

    Reply

  2. Bine, hai sa fiu eu primul intrus. Si să-ţi spun că-mi place ce văd aici.🙂

    Reply

  3. Eu de ce nu am, bre, link? :)))) >:D< love

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: