Puricii făcuţi în aprilie

3 aprilie 2010

Trăiesc în oraşul în care…

Te întâlneşti pe stradă cu acelaşi om, de două sau chiar de trei ori în zece minute, fără să mergeţi cu acelaşi scop, ori braţ la braţ.
Unde sunt trei covrigării delicioase.
Unde sunt alei cu case frumoase şi unde-i plăcut să te plimbi. Şi unde până anul trecut puteai să auzi, urcând alene spre Colibe, răgetul leului Gicuţu.
Unde e telegondolă şi poţi să treci pe deasupra caselor colegilor de liceu.
Unde încă poţi să-ţi chemi prietenii pe-afară, strigându-i la geam, şi apoi să staţi de vorbă minute multe în faţa blocului.
Unde cerşetorii nu te sfidează, nu se ţin insistent după tine, ci stau cu capul în jos, nu murmură nimic, nu cer, nici măcar nu stau cu mâna întinsă… ci abia ridică ochii, din care înţelegi prea multe şi-ţi vine să le dai tot ce ai în portofel (dar se poate să fiu eu prea miloasă).
Unde liceul tău arată ca un muzeu şi îţi vine să-i atingi zidurile când treci pe lângă el.
Dar în care, înainte de Paşte, laleaua e 2 lei.
Unde îţi vezi profesorii şi ei te iau de mână pe stradă şi te întreabă de toate, şi îţi zâmbesc cu ochii luminaţi. “Generaţia asta cum e la matematică, domnule profesor? Mai buni sau tot aşa, ca mine?” şi chiar dacă “Nu prea învaţă, aşteptăm şi noi schimbarea”, o spun tot cu zâmbetul pe buze.

15 aprilie 2010 (după misterioasa dispariţie)

Unde am dispărut

In Nordul Bucovinei. Licenta, am cercetat. Am cercetat si am baut si am mancat (asta tot din cercetare a facut parte, bautura si mancarea). Am invatat ca sub nicio forma nu trebuie sa-ti termini paharul, pentru ca va fi reumplut. “Va mai torn, domnisoara?” “Nu, nu” “O gurita, haideti” “Mai am de umblat, mai am de facut interviuri” “Ei, haideti, o sa le faceti mai bine daca mai beti un paharut!”
Mmm, nu chiar🙂 Nu mi s-a dus vestea de mare rezistenta la licori alcoolizate.
Apoi am inteles de ce se degradeaza satul romanesc traditional. Dar asta veti intelege si voi dupa ce-mi voi fi publicat lucrarea de licenta.
Mie-mi vin foarte multe idei inainte sa adorm. Si atunci mi-e prea lene ca sa ma ridic si sa le notez. Cred ca asta isi si doreste universul, sa-mi irosesc geniul (pff, iata-ma revenita la emfaza-mi specifica). Si daca aveam Internet cat haladuiam pe ulitele satului alaturi de piticii mei (verisorii), v-as fi povestit niste intamplari fantastice. Culegere de folclor, nu alta!
Am uitat multe din intamplarile din casele oamenilor. Am fost primita cu prajituri si cu mare pofta de vorba. Am invatat ca gospodarul bucovinean abia asteapta sa vina o fătucă de la Bucureşti să-i ia interviu, aşa-şi mai trage sufletul. Unii mi-au vorbit şi mi-au vorbit şi le-au dat şi lacrimile şi şi-au deschis şi inimile şi dulapurile (să-mi arate zestre, costum naţional – în care m-au şi îmbrăcat).
Am mai invatat ca nu sunt dependenta de Twitter, desi la Bucuresti asta credeam. Am rezistat intr-un mare fel doua saptamani.
Si acum, hai cu proiectele!
Ne vedem la Lecturi Urbane Brasov, da?

18 aprilie 2010 (ne-am văzut la LU Braşov)

De weekend, printre altele, cu #LU

Lecturi Urbane şi Anne şi Braşovul (aici fază din aia cu XoXO)
Şi Roata Norocului şi petale din copaci înfloriţi şi 25 de lei sau escalop moca (absolut fără răutate)
Şi fântâna din Piaţa Sfatului păzită din toate părţile de oameni ce citesc
Şi cărţi peste cărţi de la Lecturi Urbane, Piaţa Sfatului arată la un moment dat/ Ca un anticariat.
şi întrebări de la curioşi
“Am auzit de proiectul vostru”, “Am observat eu că se întâmplă ceva”, “Voi daţi cărţi?”
Glumiţe şi ochii zgâiţi pe cer, şi cât de frumoasă poate fi ziua asta şi cât de bine ne simţim. “Putem merge să ne plimbăm un pic mai încolo?” “NU” “Hai să ne facem pierduţi, uite ce stradă frumoasă”
Autocarul profi cu domnul la costum şi mulţumiri buybooks.ro şi kiwi travel
Eu mai vreau acolo, Braşovul şi Anne egal Exact ce trebuie.

27 aprilie 2010

What is she up to lately?

Îi mulţumesc lui Adrian Ciubotaru, pentru că, aruncându-mi numele la el pe blog, m-a ambiţionat să scriu. N-am mai scris de ceva timp din cauză că mă ajung tot felul de prostii şi mă trezesc cu lehamite dimineaţă (proiecte, sesiune, soare afară şi frustrare că trebuie să ai alte priorităţi, licenţă). La starea mea contribuie şi-o bandă de muncitori-coţofană (le zic aşa pentru că ar face orice mişmaş ca să mă stoarcă de bani) care dau de zor cu bormaşina şi “mă dor creierii capului meu”.
În rest, încerc să particip la tweetmeeturi, că acolo-i fain, şi la LECTURI URBANE, că acolo-i şi mai fain, şi la cursuri, că simt aşa că pierd lume pe care nici măcar nu am avut-o vreodată şi mereu mi se adevereşte faptul că “preconcepţiile nu sunt bune” şi să îmi fac planuri drăguţe şi să râd.
Mă doare săptămânal câte o parte diferită a corpului, semnal grav de alarmă cum că ar trebui să mă mişc! Cine iese cu rolele?🙂 Tenis?
În ultima vreme nu-mi place de mine aşa de mult, deşi îmi sunt cel mai mare fan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: