Poezie, dă-mi-o mie

Poezie, dă-mi-o mie

Norii grei se golesc peste nurii tăi,
Nu plânge fato, vom fi pentru totdeauna
Doi proşti care se iubesc în ploaie.
Deschide gura şi înghite cerul
Lasă vântul să-ţi şuiere limba
Şi-apoi să mă săruţi.
Cască gura larg, să-ţi vadă curcubeul amigdalele
Şi să le împrumute din culoarea lui
Ca apoi, când te sărut, să spun că ai gust de curcubeu.

2 responses to this post.

  1. Posted by pijucu~ on May 22, 2010 at 11:10 pm

    cum ziceam…..putina anatomie..si natura invelite’n iubire😀

    Reply

  2. Inceput foarte promitator…imaginea cu “norii grei” care “se golesc peste nurii tai” e extrem de senzuala. Te duce cu gandul la o femeie goala care sta in ploaie si pe al carei trup se revarsa incet picurii de ploaie. Totul se strica inca cand apare iubitul in decor, mai ales ca amandoi devin “doi prosti care se iubesc in ploaie”:). Saracii de ei, vai de mama lor:P. Oricum gustul de curcubeu face tot farmecul poeziei, care are si un iz postmodern. Well done, Annie!:P

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: