Cu ce să încep? Cu mulţumirile? Cu propriile impresii? Cu bucuria că v-am văzut pe toţi la mine, în Piatra Neamţ-ul meu? Că v-am plimbat cu gondola şi am încercat să vă arăt până şi pisicile de pe acoperişuri? Doar, doar veţi zice că aţi fost well-entertained
Cu emoţia de la fără un sfert? Cu povestea Urban Readings spusă unei doamne din California şi unui austriac mustăcios? Cu părinţii care au venit şi au citit cuminţi, cu taţii care mi-au sărutat mâna, cu bătrânul ce mi-a dat autograf, cu faptul că a fost CEL MAI FRUMOS EVENIMENT pe care l-am organizat? Sau poate cu mândria că am mobilizat nişte personagii importante ( aici vin link-uri pentru gaşca de la Bucureşti în frunte cu dulcea mea Hani Claudia, cu Miruna, o blondă faină, cum nu mi-a fost dat de ceva vreme să întâlnesc, cu Alina cea visătoare şi scriitoriceasă, cu Cristiana cea cu ochi frumoşi şi vorbe bune, cu Andreea Burlacu şi Ileana Ghiţă, aceste tipese ieşite din tipar, cu Vulupe, veşnic tânăr şi neobosit, cu Alex Negrea despre care am aflat că avea dublă personalitate blogosferică, cu Macovei cel şugubăţ şi iubitor de mere şi înălţimi, cu Andu cel energic şi uşor impresionabil de tot ce se numeşte Moldoveancă, cu Dragos Butuzea cel încântat de prostiile mele, cu Ge pe care l-am lăudat şi răslăudat că mă face frumoasă din senin, cu familia Lumea Mare şi Lumea Mică, cu Adrian Ciubotaru ce-a fost mândru şi el de ce-am reuşit şi care ne-a adus echipa faină de la Realitatea, Gogu Kaizer despre care am aflat că nu e tocmai Kaizer, dar că e oarecum Gogu. Împreună cu Toma şi Tudor (care a intrat în echipă subtil şi s-a integrat perfect) le-am oferit o atmosferă de concediu (c-aşa se laudă).
Mândruliţă c-a fost soare, c-au venit copiii, c-au citit bătrânii, c-au râs miresele, c-am cunoscut nişte oameni ce m-au făcut să mă simt puternică şi frumoasă şi deşteaptă şi încrezătoare şi curajoasă, c-am glumit şi că mi-a plăcut că toată lumea a râs la glumele mele, că ne-am tras în cele mai frumoase poze (Ge!), că am oferit şi că am primit vorbe bune, că am oprit oameni pe stradă şi le-am stârnit curiozitatea, că am fost bătută părinteşte pe umăr şi că mi s-a zâmbit, că soarele mi-a dat trei pistrui noi pe nas…
Eu sper să înţeleagă din ce în ce mai multă lume ce fel de proiect e ăsta. Nu e unul despre cărţi. E unul despre OAMENI.
Iar Lecturi Urbane Piatra Neamţ a fost ediţia moldovinească cea mai cu MOŢ!
Bonus, o fotografie cu echipa de organizatori, relaxată (poate umpic prea relaxată) în timpul interviului pentru Realitatea TV.
Mulţumiri adiacente corespondenţilor locali (Adi Zăbavă şi voluntarilor Lecturi Urbane Piatra Neamţ) şi Petrom, Paralela 45 şi Primăria Piatra Neamţ.
Later edit: un material TV realizat de televiziunea locală AICI










Posted by Elena on August 2, 2010 at 3:37 pm
Felicitari!
Posted by theannemarie on August 2, 2010 at 7:28 pm
Mulţumesc, Minxule!
Posted by Piatra Neamt on August 3, 2010 at 3:08 pm
Panorame 360 – Lecturi Urbane Piatra-Neamt:
http://www.piatra-neamt.neamtvirtual.ro/panorame-360/evenimente/128-lecturi-urbane-piatra-neamt-1.html
Posted by theannemarie on August 3, 2010 at 6:15 pm
Îs minunate! Aşteptăm poza de grup şi panarama de poză în cerc… nu le-am văzut. Mulţumesc c-aţi fost acolo, tu cu aparatul ăla deştept!
Posted by alinacst on August 2, 2010 at 5:40 pm
Felicitari! Foarte frumos la voi, mai ales printre carti
Posted by theannemarie on August 2, 2010 at 7:28 pm
Eu ştiam că e frumos, acum ştii şi tu!
Posted by Tudor on August 2, 2010 at 8:14 pm
Mersi Anne! Placerea a fost de partea mea, la fiecare carte impartita si la fiecare vorba cu oamenii faini de acolo. Felicitari inca o data!
Posted by theannemarie on August 2, 2010 at 8:18 pm
Să scrii pe blog şi asta-i toată mulţumirea mea
Posted by RoxanaFarca on August 2, 2010 at 11:23 pm
Dupa cum iti spuneam, asa mi s-a facut un dor de aerul si linistea din Piatra… Felicitari si la mai multe astfel motive de mandrie!
Posted by theannemarie on August 2, 2010 at 11:27 pm
Mulţumesc mult tare şi mă bucur că v-am redat niţică linişte şi mă bucur că aţi venit şi că v-aţi simţit bine!
Posted by Nu mi-a plăcut la lecturi urbane, parol! | impresii din lumea mare on August 3, 2010 at 8:47 am
[...] Marian, Anne Marie, Cristina, Andu, [...]
Posted by Povestea de la Lecturi Urbane Piatra Neamţ | Adrian Ciubotaru on August 3, 2010 at 10:12 am
[...] scris: Claudia Tocilă, Marian Vulpe, Dragoş Butuzea, Alina Constantinescu, Andrei Basoc (Andu), Anne-Marie, Lumea Mare, Cristina [...]
Posted by Gabriela on August 3, 2010 at 10:49 am
Mi-a placut! Felicitari
Posted by theannemarie on August 3, 2010 at 11:17 am
Mă bucur şi sper să fii un cititor constant!
Posted by Catalin Georgescu on August 3, 2010 at 11:48 am
Aproape ca m-am speriat citind GE! prin randuri.
)
Cu placere Anne. Sa cresti mare. :]
Mersi ca ne-ai primit.
Posted by theannemarie on August 3, 2010 at 11:50 am
M-am bucurat să te văd mişunând pe-acolo.
Posted by Ioana on August 3, 2010 at 12:52 pm
Felicitari voua, organizatorilor “locali”, ca v-ati gandit si la Piatra
Sa tot fie astfel de intamplari cu oameni…
Posted by theannemarie on August 3, 2010 at 12:53 pm
Nici nu ştii cât mă bucură faptul că felicitările nu mai contenesc
Posted by Lecturi Urbane la Piatra Neamţ on August 3, 2010 at 1:21 pm
[...] scris: Claudia Tocilă, Marian Vulpe, Dragoş Butuzea, Alina Constantinescu, Andrei Basoc (Andu), Anne-Marie, Lumea Mare, Cristina Hurdubaia, Adrian [...]
Posted by Piatra Neamt on August 3, 2010 at 3:06 pm
Panorame 360 Lecturi Urbane Piatra-Neamt
Posted by Monica on August 9, 2010 at 2:04 pm
f frumos:)
si uite asa, o sa las eu Bucuresti-ul pentru ACASA:)
Felicitari pentru proiect:)
Posted by theannemarie on August 9, 2010 at 8:46 pm
Dacă o parte din Bucureşti ar fi ACASĂ, viaţa ar fi mai frumoasă.
Posted by Cum a fost la Piatra Neamţ | Oraşul citeşte – Lecturi Urbane on August 12, 2010 at 11:19 am
[...] Sunt…Mândruliţă c-a fost soare, c-au venit copiii, c-au citit bătrânii, c-au râs miresele, c-am cunoscut nişte oameni ce m-au făcut să mă simt puternică şi frumoasă şi deşteaptă şi încrezătoare şi curajoasă, c-am glumit şi că mi-a plăcut că toată lumea a râs la glumele mele, că ne-am tras în cele mai frumoase poze (Ge!), că am oferit şi că am primit vorbe bune, că am oprit oameni pe stradă şi le-am stârnit curiozitatea, că am fost bătută părinteşte pe umăr şi că mi s-a zâmbit, că soarele mi-a dat trei pistrui noi pe nas…(Anne Marie…) [...]
Posted by Cazare pensiuni on April 25, 2011 at 9:38 pm
Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.