La Medeleni, mereu copil

Preiau leapşa de la cititorul şef Adrian Ciubotaru şi vă povestesc despre cât de bine mi-a prins o carte ce mi-a fost alături vreme bună şi pe care şi acum, la 20 şi… de ani o menţionez drept cartea preferată. La Medeleni. Nu ştiu cât e de pueril să vorbesc tocmai despre La Medeleni, când s-au scris sute de cărţi de la Teodoreanu încoace, cărţi cu tâlc, cu Pulitzer, cu mai mult umor şi mai multă substanţă, dar cine a avut pretenţia că m-am maturizat complet?

Am citit-o de patru ori. În toate cele patru anotimpuri. Am citit-o de două ori la Piatra Neamţ şi de alte două la bunici, în Bucovina. Am citit-o de patru ori şi am simţit-o diferit de tot atâtea. Prima dată, era vară, aveam vreo 12 ani şi m-am identificat cu Monica, fata pe care Dănuţ o trăgea de cozi în grădina de la Medeleni. Primul volum mi-a fost cel mai drag, l-am citit de fiecare dată când mi-am propus să reiau povestea asta frumoasă, am plâns când a murit Moş Gheorghe (scriind asta îmi dau seama că ţin minte numele tuturor personajelor, ceea ce mie nu mi se întâmplă des). Am citit La Medeleni de atâtea ori pentru că am iubit La Medeleni, pentru că mi-a încălzit iarna şi pentru că mi-a adus primăvara aminte de vară. Pentru că toamna am rezonat cu starea Olguţei din cel de-al treilea volum, pe care l-am citit numai iarna şi toamna (cred că pentru că era cel mai puţin idilic, nu mai domnea mirosul marlmeladei ţinute în vreo sobă din vreo odaie răcoroasă de conac).

Am citit de patru ori La Medeleni pentru că mi-i făcusem prieteni pe cei trei, mergeam cu ei cu trenul, îl vizitam pe Moş Gheorghe, citeam, ne jucam de-a Potemkin şi Kami Mura (cum îmi vin clare şi limpezi în minte fraze şi scene!, ţin minte şi poezia, Potemkin şi Kami Mura au pornit dârzi la răzbel) şi luam masa pe terasa conacului familiei Deleanu împreună. Speram că de fiecare dată când îl citesc, volumul unu să se lungească, să se dilate, să se rescrie, să dureze mult, mult, să fie pagini multe, să copilărim împreună, să vorbim franţuzeşte.Volumul doi, prima poveste de dragoste, camera Monicăi, sticluţele de parfum şi florile uscate. Cartea copilăriei mele nu a fost Cireşarii, a fost La Medeleni.